Categories: Fără categorie

❗️❗️Accident feroviar MORTAL în…

Un accident feroviar s-a produs miercuri, în zona de centru-sud a Poloniei, după ce un tren Intercity a intrat în coliziune cu o betonieră aflată la o trecere la nivel cu calea ferată.

Update: Conform Digi24, o persoană și-a pierdut viața.
În urma impactului, garnitura a ieșit de pe șine, iar cel puțin 20 de persoane au fost rănite. Patru dintre acestea au suferit răni grave, potrivit TVP World.

Cum s-a produs incidentul

Trenul „Koziołek” plecase din Lublin și se îndrepta spre Szczecin. Accidentul a avut loc în apropierea orașului Przysucha, la circa 100 de kilometri sud-est de Varșovia, în jurul orei 11:20, conform informațiilor publicate de presa locală.

Șoferul camionului și conductorul trenului se află printre persoanele rănite. Conducătorul camionului a rămas prins în cabină în urma impactului, însă pompierii au intervenit și au reușit să îl scoată din vehicul.

„Locomotiva se află răsturnată pe o parte, pe linia opusă, iar unele vagoane sunt, de asemenea, răsturnate pe o parte”, a spus purtătorul de cuvânt.

Garnitura avea șase vagoane și o locomotivă și transporta aproximativ 120 de pasageri, potrivit operatorului feroviar PKP Intercity.

Pentru operațiunile de salvare au fost trimise mai multe echipaje, inclusiv două ambulanțe aeriene. Autoritățile au intervenit pentru acordarea primului ajutor și evacuarea persoanelor afectate.

Circulația trenurilor pe linia respectivă a fost oprită temporar, a transmis PKP Intercity pe site-ul companiei.

Acasa

Recent Posts

Tragedie în Bistrița-Năsăud! A murit fostul primar Ștefan Sângeorzan, chiar în ziua aniversării soției sale

Un mare regret a cuprins comunitatea din Bistrița-Năsăud. Ștefan Sângeorzan, fostul primar al comunei Feldru,…

3 ore ago

Prințul a anunțat că se va căsători cu fata care va reuși să treacă printr-un cerc de foc fără să sufere nicio arsură

Prințul a anunțat că se va căsători cu fata care va reuși să treacă printr-un…

4 ore ago

ȘOC MONDIAL! Vladimir Putin a ordonat asasinarea lui T…

Gari Kasparov, fostul campion mondial la șah și cunoscut opozant al lui Vladimir Putin, a…

5 ore ago

„Organele interne sunt…” Andreea Marin a ajuns de urgență la spital. Fiica ei…

Andreea Marin a fost supusă recent unei intervenții. Ce s-a întâmplat? Andreea Marin este mereu…

5 ore ago