Categories: Fără categorie

A murit Dan Claudiu Tănăsescu! Medic, politician și scriitor, acesta s-a stins la 88 de ani

 

Dan Claudiu Tănăsescu, medic, politician și scriitor, a murit la vârsta de 88 de ani.

La doar o zi după ce și-a aniversat a 88-a zi de naștere, Dan Claudiu Tănăsescu a murit.

A murit Dan Claudiu Tănăsescu

Dan Claudiu Tănăsescu, care s-a făcut remarcat în medicină, politică și literature, a murit la vârsta de 88 de ani, potrivit informațiilor transmise Mediafax.

Dan Claudiu Tănăsescu s-a născut în Mogoșoaia, pe 26 aprilie 1938. În anul 1964, a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în 1964, fiind repartizat ca medic în Mărășești. Ulterior, Dan Tănăsescu și-a urmat carieră de medic în București, la policlinicile „Colțea” și „Drumul Taberei” până în 1990, când a devenit primar al orașului Mogoșoaia, funcție pe care a deținut-o timp de 15 ani.

În anul 2004, Dan Claudiu Tănăsescu a fost ales ca senator în Parlamentul României în legislatura 2004-2008, pe listele PRM.

În domeniul literaturii, Dan Claudiu Tănăsescu a scris peste 12 volume de romane, dar și proză. Dintre acestea, patru au fost premiate. După publicarea volumelor, Dan Tănăsescu a intrat în Uniunea Scriitorilor Români. De-a lungul carierei sale, acesta a fost apropiat de Marin Preda și Fănuș Neagu.

Medicul, politicianul și scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu va fi înmormântat miercuri, 29 aprilie, la Cimitirul Parohial Mogoșoaia 1, în vecinătatea capelei. Până în ziua înmormântării, cei care vor să își ia adio de la cel care a fost Dan Claudiu Tănăsescu îi pot aduce un omagiu începând de marți, de la ora 15.00,

Acasa

Recent Posts

Soțul meu era la serviciu când socrul a venit la mine

Am privit pagina fără să înțeleg ce vedeam. „Mihai Ionescu — 14 septembrie 2021 —…

o oră ago

WOW! Mireasa lui Pescobar nu a avut…

Zi importantă în familia lui Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar! Afaceristul și Lavinia își unesc…

o oră ago

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub scaunul ei

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub…

14 ore ago

O copilă de 15 ani s-a ridicat din sicriu chiar în timpul priveghiului în G…

Un caz șocant a avut loc weekend-ul trecut într-o localitate din Guatemala. O tânără de…

14 ore ago