A murit Maria Văduva, interpretă de muzică populară. Este doliu în lumea muzicii populare românești, după vestea tristă a dispariției interpretei Maria Văduva. Colegii de breaslă, apropiații și admiratorii artistei au reacționat cu profundă tristețe, iar mesajele de condoleanțe și omagiile emoționante au început să apară imediat în mediul online. Plecarea sa lasă în urmă multă durere și un gol greu de umplut în sufletele celor care au cunoscut-o și i-au apreciat vocea și talentul.
A murit Maria Văduva, interpretă de muzică populară
Vestea tragică a fost făcută publică de Maria Loga, cea care a transmis un mesaj emoționant despre dispariția artistei. Maria Văduva a fost una dintre vocile care au dus mai departe muzica populară autentică și frumusețea folclorului românesc, reușind să păstreze vii tradițiile prin fiecare apariție scenică. De-a lungul carierei sale, a urcat pe numeroase scene din țară și a fost apreciată pentru vocea impresionantă și interpretările care au ajuns direct la sufletul publicului ani și ani la rând.
„S-a lăsat cortina! Drum lin spre stele, stimată și iubită doamnă! O mare artistă și un om cald, cu un suflet de aur! Odihnă veșnică!”, a scris artista, mesaj care a fost preluat rapid și distribuit de fani și colegi din industrie.
Momentan, încă nu s-a făcut publică cauza morții, ci doar vestea că a murit și primele detalii despre ceremonia de înmormântare.
Când va avea loc înmormântarea Mariei Văduva
Mesajele de rămas-bun continuă să curgă din partea colegilor de breaslă, a apropiaților și a celor care i-au admirat muzica de-a lungul anilor, mulți întrebându-se când îi vor putea aduce un ultim omagiu artistei. În acest context, au fost făcute publice și detaliile legate de înmormântarea Mariei Văduva, moment în care familia, prietenii și cei care au iubit-o își vor lua rămas-bun de la una dintre vocile care au păstrat vie muzica populară autentică.
„Înmormântarea va avea loc marți la ora 13:00 la Ploiești, la Biserica Eroilor Tineri. Trupul neînsuflețit este depus astăzi la capela Bisericii Eroilor Tineri. Astăzi puteți să vă luați rămas bun de la dumneaei până pe la orele 20:00-21:00, mâine toată ziua, iar marți este înmormântarea”, a transmis Silvana Rîciu.
Reacțiile colegilor de breaslă după ce au aflat de moartea ei
Moartea Mariei Văduva a adus multă tristețe. Mulți artiști și-au arătat durerea în fața acestei vești, însă și mulți fani care o apreciau și îndrăgeau. Ani de zile, a cucerit publicul, mai ales cu cele mai cunoscute cântece ale sale, precum: „La Crâșma Lui Nea Vasile”, „Omul De Inimă Rea”, „Au Pornit Olteni La Coasă”, „Cine N-Are Noroc, N-Are”, „A Plecat Neica De-O Lună”, „Fluieră Badea Pe-Afară”.
„S-a stins din viață Maria Văduva, vocea minunată a Prahovei, o artistă foarte valoroasă a noastră a românilor. Dumnezeu să o odihnească în pace! Am colaborat cu dumneaei încă de la începuturile mele în televiziune. Era un om vesel, optimist și bun. Avea o sensibilitate aparte. Și-a închinat întreaga viață muzicii populare și a trăit prin muzică. Lasă acum generațiilor viitoare cântecele ei minunate, o adevărată comoară de cântec popular autentic”, este mesajul postat de Silvana Rîciu.
Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub…
Un caz șocant a avut loc weekend-ul trecut într-o localitate din Guatemala. O tânără de…
Tanczos Barna, fost vicepremier, a declarat că are speranțe că UDMR ar putea da un…
Codruța Filip a lămurit unul dintre subiectele despre care este întrebată frecvent: și-a făcut sau…
Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.…
Un incident feroviar s-a produs în zona de responsabilitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate…