A murit Sonia Iovan, prima medaliată olimpică și mondială a României în gimnastică. Fosta gimnastă avea 88 de ani. Anunțul a fost făcut de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
„Drum lin, Sonia Iovan! Sonia Iovan e prima medaliată olimpică, mondială la gimnastică a României. (…) Acum, s-a stins în Franţa, unde locuia de ani buni. Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis COSR.
Potrivit COSR, Sonia Iovan început să practice gimnastica artistică la Cluj, după care a activat la Clubul Știința, din București, sub îndrumarea profesorilor Nicolae Băiasu și Iosif Hindi. A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. În 1956, la JO de la Melbourne, alături de Elena Leuștean, Georgeta Hurmuzache, Emilia Vătășoiu, Elena Mărgărit și Ileana Săcălici, a făcut parte din formația care a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului și a cucerit prima medalie olimpică pe echipe din istoria gimnasticii românești.
Performanta a reeditat-o în 1960, la JO de Roma, alături de Atanasia Ionescu, Elena Leuștean, Elena Niculescu, Uta Poreceanu Schlandt și Emilia Vătăsoiu. În 1964, la JO de la Tokyo, s-a clasat pe locul 6 cu echipa și pe 14 la individual compus. La ediția din 1958 a CM, la Moscova, a făcut parte din echipa care a cucerit bronzul, prima medalie mondială obtinută pe echipe din istoria gimnasticii românești.
A participat la trei ediții ale Campionatelor Europene, desfășurate la început sub denumirea de Cupa Europei. În 1957, la București, a cucerit argintul la bârnă și două medalii de bronz, la individual compus și sărituri.
În 1959, la Cracovia, a obtinut medaliile de argint la sol și de bronz la individual compus, iar în 1961, la Leipzig, s-a clasat pe locul 8 la individual compus. În perioada 1966 – 1967, a fost antrenor federal, iar după absolvirea Institutului de Cultură Fizică (ICF) a parcurs toate treptele didactice, ajungând profesor universitar, șefa catedrei de educatțe fizică și sport de la Academia de Științe
Economice. În 1997, a fost solicitată să lucreze la Institutul de Educație Fizică din Liban.
Adela Popescu a împlinit 40 de ani pe 8 octombrie 2026, iar aniversarea i-a adus…
A te culca cu persoana nepotrivită poate provoca tulburări emoționale care persistă mult timp după…
Ieșind din camera în care se afla soțul ei muribund, Anna era deja pe punctul…
Moarte suspectă la Spitalul Județean de Urgență din Galați! O femeie de 67 de ani…
Câștigător Asia Express, sezonul 9. Cine sunt marii câștigători ai sezonului 9 Asia Express –…
Când vor fi livrate pensiile în noiembrie 2026. Acestea vor ajunge cu întârziere la beneficiari…