Categories: Fără categorie

A murit Stela Giosan: „S-a stins o stea”

Stela Giosan, doamna care a păzit tezaurul botoșănean, a murit.

Stela Giosan s-a născut la Brăila. Aceasta a urmat Facultatea de Istorie din Iași, iar după absolvire, în 1972, s-a mutat la Botoșani.

Timp de patru decenii, Stela Giosan a lucrat doar la Serviciul Județean Botoșani al Arhivelor Naționale. După 40 de ani în care a condus instituția, Stela Giosan s-a pensionat.

Pe data de 6 decembrie, Stela Giosan a împlinit vârsta de 77 de ani. Din păcate, Stela Giosan s-a stins din viață în urmă cu câteva ore, lăsând în urmă durere și suferință, potrivit presei locale.

Stela Giosan rămâne în amintirea tuturor drept un profesionist, un om și un director cu calități deosebite.

„S-a stins o stea: Stela Giosan, omul care de la absolvirea Facultății de Istorie din Iași, până la pensionare, a slujit numai instituția Arhivelor (Statului) Naționale din Botoșani. Am pierdut o colegă și un suflet dedicat profesiei — arhivist, apoi director cu calități deosebite. Drum bun spre stele, Steluto! Sincere condoleanțe familiei!”, a transmis un fost coleg pe rețelele sociale.

Acasa

Recent Posts

Ciudata și umeda formă întunecată apărută pe treptele terasei. Când am aflat ce este și cum a apărut în zilele toride, am fost șocat..

Era una dintre cele mai fierbinți după-amieze ale săptămânii când am pășit pe balconul meu…

48 de minute ago

Ce crede Constantin Enceanu despre Elena Merișoreanu: „Niciodată n-am auzit: dar nu mă interesează, nu știu, nu vreau.”

Ce îi leagă pe Constantin Enceanu și pe Elena Merișoreanu și ce lecții au învățat…

57 de minute ago

Leo de la Strehaia a devenit din nou tată! Prima imagine cu bebelușul: „Prințul lui Leo de la Strehaia și al lui Nicolle.”

Leo de la Strehaia a devenit din nou tată! Prima imagine cu bebelușul: „Prințul lui…

12 ore ago

BOMBA ZILEI! PNL și USR merg împreună la alegeri cu candidatul…

PNL și USR ar putea deveni posibili aliați în cadrul alegerilor din 2028. Vicepreședintele PNL…

12 ore ago

O tânără mamă a adormit pe o bancă din parc, iar lângă ea, într-un cărucior, se afla băiețelul ei

O tânără mamă a adormit pe o bancă din parc, iar lângă ea, într-un cărucior,…

13 ore ago