Mobilizare impresionantă în Sibiu, după dispariția lui Alexandru, un copil de numai 5 ani care s-a făcut nevăzut într-o zonă împădurită din Sebeșu de Jos. Sute de persoane, alături de autorități și voluntari, participă la căutări în condiții dificile, în timp ce familia trăiește clipe dramatice.
Tatăl băiatului, un fermier cunoscut în zonă, a fost cel care a alertat poliția după ce a observat că micuțul dispăruse din apropierea fermei aflate la marginea localității.
Potrivit declarațiilor oferite de familie, Alexandru a dispărut marți seară, în jurul orei 18:00, în apropierea unei lizere de pădure. Tatăl copilului lucra la repararea unui gard, iar băiețelul se afla în apropierea sa.
Bărbatul spune că totul s-a întâmplat într-un interval foarte scurt și că nu își explică modul în care copilul a dispărut fără urmă.
„Nu am idee, nu am idee ce s-a întâmplat, de aseară sunt aici, nu am fost acasă şi nici nu o să mă duc…”, a declarat tatăl copilului.
Autoritățile au mobilizat un dispozitiv impresionant de căutare. La operațiuni participă polițiști, jandarmi, salvamontiști, voluntari și localnici, ajutați de câini de urmă, drone, camere cu termoviziune și elicoptere.
Viceprimarul localității a explicat că terenul face intervenția extrem de dificilă.
„Este o zonă dificilă, sunt dealuri, munţi, văi, avem şi un curs de apă, am luat tot la pas… din păcate nu au găsit niciun indiciu, nici cel mai mic indiciu”, a declarat Paul Bucurenciu.
Îngrijorările sunt și mai mari din cauza vremii nefavorabile. În zonă plouă continuu, iar autoritățile atrag atenția că în apropiere există și urși.
Pentru a extinde căutările, autoritățile au transmis și un mesaj RO-ALERT prin care populația este rugată să ofere orice informație care ar putea ajuta la găsirea copilului.
„Facem apel pe această cale la toţi cetăţenii care deţin informaţii cu privire la prezenta speţă să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe toate informaţiile pe care le deţin la cea mai apropiată unitate de poliţie”, a declarat Vlad Teodosiu, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Alexandru are aproximativ un metru înălțime, păr șaten scurt și, la momentul dispariției, purta:
Oricine poate oferi informații este rugat să contacteze de urgență numărul 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub…
Un caz șocant a avut loc weekend-ul trecut într-o localitate din Guatemala. O tânără de…
Tanczos Barna, fost vicepremier, a declarat că are speranțe că UDMR ar putea da un…
Codruța Filip a lămurit unul dintre subiectele despre care este întrebată frecvent: și-a făcut sau…
Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.…
Un incident feroviar s-a produs în zona de responsabilitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate…