Categories: Fără categorie

blestemele nu se mai opresc pentru șerban huidu. a căzut pe scări și a ajuns de urgență la spital după accidentul suferit

Este una dintre figurile emblematice ale televiziunii, reușind să prezinte și producă una dintre cele mai longevive emisiuni din România, “Cronica Cârcotașilor”( PRIMA TV). Adulat de unii, contestat de alții, Șerban Huidu este, cu siguranță, un bărbat trecut prin viață. De la decesul mamei, până la accidentul de ski care l-a băgat în comă, urmat mai apoi de accidentul de mașină soldat cu decese, ‘cârcotașul” a avut câțiva ani în care a fost urmărit, parcă, de blesteme. Cu toate acestea, el a reușit, de fiecare dată, să se redreseze psihic și emoțional și să revină și mai puternic.

Necazurile nu s-au terminat nici acum acesta pentru vedeta PRIMA TV, care a avut neînțelegeri cu conducerea postului legate de următorul sezon al emisiunii. Discret, nu a dorit să dea prea multe detalii, limitându-se la a declara faptul că încă are contract cu postul care l-a făcut celebru și nu va renunța sub nicio formă la el.

Tatăl lui Șerban a căzut de pe scări!

Recent, Șerban a avut parte de o nouă supărare. Conform informațiilor obținute de CANCAN.RO, Florin Huidu a căzut pe scări în locuința sa din Vâlcea și a fost dus imediat la spital. Din fericire, după un control amănunțit și câteva radiografii, seniorul, fost politician, a putut pleca acasă, alegându-se cu doar câteva zgârieturi și vânătăi.

Va face, totuși, săptămâna aceasta, câteva controale amănunțite, pentru a exclude, totuși, vreo altă problemă. Bărbatul în vârstă de 71 de ani se află în această perioadă la București și locuiește acasă la fiul cel mijlociu, Vlad, și la soția acestuia, Giulia Anghelescu:

„Da, este adevărat, am tras o căzătură zdravănă, dar nu se întâmplă nimic. M-am cam speriat, atât. Am și eu o vârstă, te refaci mai greu după lovituri. Din fericite sunt bine, am avut noroc, putea să fie mult mai rău”, a declarat Florin Huidu, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Acasa

Recent Posts

În timpul ecografiei, medicul s-a oprit, m-a privit atent și a spus uimit că rezultatul nu era deloc ceea ce se..

În timpul ecografiei, totul s-a schimbat În timpul examinării cu ultrasunete, medicul s-a oprit brusc,…

6 ore ago

„Mi-aș fi dorit să te pot salva”! Iubita fostului fotbalist Ionuț Vitan este DEVASTATĂ…

Comunitatea din Motru trece prin clipe grele, după ce fostul fotbalist Ionuț Vitan a trecut…

7 ore ago

😱💔 Milionarul orb a văzut totul!

😨 SOȚUL MEU MILIONAR ERA ORB, IAR EU CREDEAM CĂ NU-MI VA DESCOPERI NICIODATĂ SECRETUL!…

7 ore ago

Din păcate, este adevărat! De pe patul de spital, Naomi a…

Naomi, fosta concurentă de la „Casa iubirii”, sezonul 4, a trecut printr-o experiență neașteptată, dar…

12 ore ago

Mama noastră murise de o săptămână

Vocea necunoscutei de la telefon Am rămas cu telefonul lipit de ureche, privind spre fratele…

12 ore ago