Vlad Ciurea a spus care este ora ideală pentru a merge la somn. Iată ce trebuie să faci pentru ca rutina ta de odihnă să fie perfectă.
Puțini români știu că există o diferență notabilă între a dormi și a se odihni. Tocmai de aceea, medicul Vlad Ciurea a venit cu lămuriri și cu sfaturi pentru o rutină de somn corectă și sănătoasă.
Care este ora ideală pentru a merge la somn
Din cauza ritmului alert de zi cu zi, mulți români se confruntă cu probleme de somn. Cei care nu reușesc să doarmă la orele dorite, apelează la somnifere. Medicul Vlad Ciurea descurajează acest obicei și vine cu alte propuneri.
Medicul este de părere că persoanele care au probleme cu somnul nu ar trebui să apeleze niciodată la somnifere. Acestea nu ajută, ci, mai degrabă, încarcă organismul.
Vlad Ciurea recomandă ca toate persoanele să aibă o oră de somn de la care să nu se abată. Aceasta trebuie stabilită cât mai rezonabil, astfel încât organismul să o poată respecta cu ușurință.
De exemplu, medicul Ciurea susține că cea mai bună oră pentru a merge la somn este ora 22:00. Pentru ca organismul să se odihnească bine, este nevoie să creăm un mediu propice pentru asta.
”Ora de somn pe care o experimentez personal și o recomand este 10:00 seara. La 10:00 seara, după duș, după închiderea televizorului, în perfectă liniște, să reușim să creăm un pol de odihnă în cameră.”, a spus medicul, potrivit antena3.ro.
Ce trebuie să faci pentru a te odihni corespunzător
Este esențial să eliminăm orice factor perturbator din cameră pe timpul somnului. Vara, unul dintre inamicii somnului odihnitor este aerul condiționat. Oricât de cald ar fi, medicul Vlad Ciurea recomandă alte variante de răcorire a încăperii.
”Fără aer condiționat! Pledez să dormim cu o carte de citit, de poveste, fără aer condiționat pentru că știm că perturbă toate funcțiile din organism, și atunci vom reuși să ne liniștim.”, a mai spus medicul, potrivit sursei menționate.
Un alt obicei care afectează somnul este masa de seară. Cu toții știm că nu este recomandat să mâncăm la ore târzii, mai ales cu puțin timp înainte de somn. Cina nu doar că se depune și este vizibilă pe cântar, dar încarcă inutil și organismul înainte de culcare.
”Tot ceea ce se mănâncă seara se depune. Și atunci se depune pe organism și încărcăm organismul! (…) Suntem într-o situație în care avem o societate care este foarte statică. Când ajungem la domiciliu, suntem așa de obosiți, încât nu ne mai vine decât să mâncăm ceva și să ne culcăm. Este total greșit.”, a mai completat Vlad Ciurea.
Adela Popescu a împlinit 40 de ani pe 8 octombrie 2026, iar aniversarea i-a adus…
A te culca cu persoana nepotrivită poate provoca tulburări emoționale care persistă mult timp după…
Ieșind din camera în care se afla soțul ei muribund, Anna era deja pe punctul…
Moarte suspectă la Spitalul Județean de Urgență din Galați! O femeie de 67 de ani…
Câștigător Asia Express, sezonul 9. Cine sunt marii câștigători ai sezonului 9 Asia Express –…
Când vor fi livrate pensiile în noiembrie 2026. Acestea vor ajunge cu întârziere la beneficiari…