Categories: Fără categorie

Câtă cruzime! Și-a ucis cei trei copii cu vârste între 8 luni și 5 ani, apoi…

Lindsay Clancy este acuzată că și-a ucis cei trei copii, cu vârste până în 5 ani, dar oamenii cred că avea nevoie de ajutor.

Caz de-a dreptul cutremurător în SUA. Lindsay Clancy, acuzată că și-a ucis cei trei copii în luna ianuarie a anului 2023, este susținută de sute de persoane. Acestea s-au adunat în fața tribunalului din Massachusetts, unde are loc procesul. Motivul pentru care s-a produs acest fenomen?

Ce s-a întâmplat cu cei trei copii

Lindsay Clancy este acuzată că în ianuarie 2023 și-a ucis copiii, Callan, Dawson și Cora. Cei mici aveau vârste cuprinse între opt luni și cinci ani. Procesul acesteia, care are loc la tribunalul din Massachusetts, a produs dezbateri în SUA.

Sute de persoane s-au adunat pentru a o susține. Ei nu contestă faptul că femeia și-a ucis copiii, însă spun că starea ei psihică înlătură răspunderea penală, potrivit AP.

De asemenea, avocatul susține că femeia suferea de tulburare bipolară și psihoza postpartum. Aceasta din urmă afectează aproximativ una până la două femei din 1.000 după naștere. Astfel, susținătorii spun că ar fi trebuit să primească ajutor, nu să meargă la închisoare din cauza stării sale de sănătate.

Mai mult decât atât, avocatul spune că femeia a solicitat ajutor și ar fi apelat la mai mulți specialiști, ar fi urmat tratamente, ar fi sunat la o linie de sprijin pentru persoane aflate în criză, s-ar fi prezentat la un serviciu de urgență și s-ar fi internat voluntar într-un spital de psihiatrie. Pe de cealaltă parte, procurorii spun însă că femeia a planificat uciderea copiilor și că i-a spus soțului să plece de acasă.

De menționat este și faptul că după ce și-a strangulat cei trei copii s-a aruncat de la o fereastră de la etajul 1. În urma căzăturii a rămas paralizată de la brâu în jos.

Acasa

Recent Posts

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub scaunul ei

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub…

5 ore ago

O copilă de 15 ani s-a ridicat din sicriu chiar în timpul priveghiului în G…

Un caz șocant a avut loc weekend-ul trecut într-o localitate din Guatemala. O tânără de…

6 ore ago

GATA! Codruța Filip nu a mai putut să tacă. A recunoscut în sfârșit că…

Codruța Filip a lămurit unul dintre subiectele despre care este întrebată frecvent: și-a făcut sau…

7 ore ago

Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.

Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.…

8 ore ago

NEWS ALERT! Accident feroviar grav în România..

Un incident feroviar s-a produs în zona de responsabilitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate…

9 ore ago