Articol de Marius Mărgărit, Remus Dinu, Cezar Titor, Andrei Furnigă (video) – Publicat vineri, 10 aprilie 2026, 13:02 / Actualizat vineri, 10 aprilie 2026 15:59
Mircea Lucescu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu astăzi, 10 aprilie, la 3 zile după ce s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani.
Ceremonia de înhumare a început în jurul orei 12:15, cu participarea a multipli oameni importanți de fotbal. Cu unii dintre ei, Mircea Lucescu a colaborat, pe alții chiar i-a modelat de-a lungul îndelungatei lui cariere de antrenor, de formator de echipe și jucători.
Mircea Lucescu își asigurase locul de veci cu mai bine de zece ani în urmă. A făcut-o într-o zonă de maxim prestigiu, chiar la intrarea principală, pe aleea centrală a cimitirului. Cavoul familiei Lucescu a fost achiziționat prin concesiune notarială și amenajat din timp.
Pe monumentul funerar este sculptat un mesaj cu puternică încărcătură simbolică: „Ranguri, glorie, bogăție, toate-n pământ se sfârșesc, orice frumusețe fie, toate pier și se topesc. Trăitori, câte lucrați, monumente, fapte bune, vouă-n urmă se lăsați”.
Cavoul este realizat dintr-o construcție masivă din piatră albă. Ușa este din bronz, iar deasupra ei scrie „Fam. Lucescu”.
Foarte multe coroane de flori au fost deja depuse acolo, multe aduse în precedentele două zile, în care trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională.
O tânără a povestit pe internet experiența tensionată pe care o trăiește de când locuiește…
Soțul a mințit-o pe soție și a plecat în vacanță cu amanta lui, fără să-și…
Pentru o clipă, Anna nu a fost sigură că vede cu adevărat ceea ce se…
La vârsta de 22 de ani, o tânără s-a căsătorit cu un bărbat care era…
Mulți cred că acneea rămâne în urmă odată cu adolescența. În realitate, tot mai mulți…
Victor Cornea a vorbit despre contribuția Andreei Bălan în cariera lui sportivă. Una dintre cele…