Categories: Fără categorie

Ciclonul Ashley va afecta România. Localitățile cu precipitații de peste 100 l/mp. Unde sa va anunța cod roșu

România va fi afectată de ciclonul Ashley la sfârșitul acestei săptămâni, iar temperaturile vor scădea brusc, de la 33-34 de grade la aproximativ 15 grade Celsius. În unele zone, vor fi înregistrate precipitații abundente, de până la 100 de litri pe metru pătrat.

Totodată, autoritățile au informat că viitura de pe Dunăre va atinge un vârf pe 1 octombrie, iar debitul apei va rămâne sub 8.000 de metri cubi pe secundă.

Viitura de pe Dunăre influențată de Ashley

Pe teritoriul românesc, se va adăuga un volum suplimentar de apă din cauza viiturilor de pe râurile Jiu, Olt și Argeș-Vedea, dar deocamdată nu sunt motive de îngrijorare, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Acesta a mai precizat că autoritățile sunt pregătite să gestioneze situația generată de ciclonul Ashley, subliniind că nu există, în acest moment, planuri de evacuare pentru nicio localitate din România.

„Am avut o întâlnire amplă cu specialiști de la Administrația Națională de Meteorologie, Apele Române și Institutul Național de Hidrologie, în care am discutat ultimele informații privind situația hidro-meteorologică, în special legată de influențele ciclonului Ashley.

Prognozele indică precipitații și fenomene hidrologice intense în perioada 30 septembrie – 3 octombrie, în sudul și centrul țării, cu posibile efecte și în sud-est”, a spus Fechet, conform Agerpres.

În special în Oltenia și Muntenia, ploile ar putea ajunge la 100 litri/metru pătrat, generând creșteri ale debitelor râurilor din aceste regiuni.

Referitor la Dunăre, debitul maxim la intrarea în țară la Baziaș nu va depăși 8.000 mc/s, ca urmare a viiturilor din amonte și a precipitațiilor prognozate.

„Estimăm că vârful viiturii va fi atins pe 30 septembrie sau 1 octombrie. Pe sectorul românesc, din cauza precipitațiilor semnificative, viituri importante ar putea apărea în bazinele râurilor Jiu, Olt și Argeș-Vedea, contribuind la creșterea debitelor Dunării, care ar putea atinge 9.000 sau chiar 9.500 mc/s. Totuși, aceste creșteri nu reprezintă un motiv de alarmă în acest moment”, a explicat ministrul.

Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, de la 33-34 de grade la 15 grade în regiunile intracarpatice, a declarat Elena Mateescu, directorul general al ANM.

„Vom continua să experimentăm extreme meteorologice la sfârșitul lunii septembrie. Până sâmbătă, temperaturile vor rămâne ridicate, cu valori între 23 și 34 de grade Celsius, mai ales în sudul țării. Vineri va fi probabil cea mai caldă zi, în special în Câmpia Română.

Chiar și sâmbătă, temperaturile vor atinge 33 de grade, însă duminică se va resimți o răcire bruscă și o instabilitate atmosferică în toată țara, cu averse, vijelii și intensificări ale vântului. În noaptea de duminică spre luni, mai ales în est și centru, se așteaptă cantități mari de precipitații, în special în sud și sud-est. Prognozele arată că precipitațiile ar putea varia între 60 și 100 litri/mp sau chiar mai mult”, a adăugat Mateescu.

Întrebată despre cauza acestei schimbări rapide, Elena Mateescu a explicat că este vorba despre o activitate ciclonică intensă formată în bazinul Mării Mediterane.

Acasa

Recent Posts

„Ăsta da cadou” Adela Popescu tocmai a dat VESTEA! La 40 de ani…

Adela Popescu a împlinit 40 de ani pe 8 octombrie 2026, iar aniversarea i-a adus…

4 ore ago

Acestea sunt consecințele de a te culca cu un..

A te culca cu persoana nepotrivită poate provoca tulburări emoționale care persistă mult timp după…

4 ore ago

Câștigător Asia Express, sezonul 9. Cine a plecat acasă cu trofeul de pe Drumul Mătăsii și cu marele premiul în valoare de 30.000 de euro

Câștigător Asia Express, sezonul 9. Cine sunt marii câștigători ai sezonului 9 Asia Express –…

6 ore ago

Când intră pensiile în noiembrie 2026. Calendarul plăților

Când vor fi livrate pensiile în noiembrie 2026. Acestea vor ajunge cu întârziere la beneficiari…

6 ore ago