Categories: Fără categorie

Copil de 1 an, mort după ce a înghițit coc…

Tragedia s-a petrecut într-un apartament din localitatea Vasto, provincia Chieti din Italia, atunci când micuțul ar fi ingerat cocaina.

Copilul a ajuns la spitalul San Pio da Pietrelcina la data de 10 august 2025, fiind deja în stop cardiorespirator când a fost preluat de cadrele medicale. În ciuda eforturilor medicilor, copilul a decedat.

Inițial, mama copilului le-a spus medicilor că băiatul înghițise un obiect, dar rezultatele analizelor toxicologice au arătat că moartea micuțului a fost provocată de cocaina pe care acesta o ingerase.

Laura, mama copilului, este cercetată în prezent pentru ucidere din culpă și informații false date procurorului, scrie Rete8. Instanța a decis că femeia de 29 de ani are interdicția de a părăsi Italia și este obligată să se prezinte zilnic la poliția judiciară.

Totuși, măsurile nu pot să fie puse în aplicare în acest moment pentru că femeia a plecat de mai multe luni din Italia și s-a întors în România. Mai mult, aceasta este în prezent însărcinată în luna a noua. Ancheta merge mai departe, iar oamenii legii verifică inclusiv telefoanele mobile ridicate în primele faze ale cercetărilor. Un expert analizează conversații, mesaje, e-mailuri și înregistrări audio pentru a determina contextul în care s-a produs tragedia.

Avocatul care o apără pe femeie a contestat acuzațiile. Acesta spune că femeia nu trăia singură în apartament, ci împărțea locuința cu un partener, așa că magistrații ar urma să stabilească cine se face responsabil pentru decesul minorului.

Acasa

Recent Posts

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub scaunul ei

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub…

4 ore ago

O copilă de 15 ani s-a ridicat din sicriu chiar în timpul priveghiului în G…

Un caz șocant a avut loc weekend-ul trecut într-o localitate din Guatemala. O tânără de…

5 ore ago

GATA! Codruța Filip nu a mai putut să tacă. A recunoscut în sfârșit că…

Codruța Filip a lămurit unul dintre subiectele despre care este întrebată frecvent: și-a făcut sau…

6 ore ago

Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.

Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.…

7 ore ago

NEWS ALERT! Accident feroviar grav în România..

Un incident feroviar s-a produs în zona de responsabilitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate…

8 ore ago