Categories: Fără categorie

De ce este special veșmântul Sfintei Parascheva. Secretul pe care puțini credincioși îl știu

Veșmântul Sfintei Parascheva este unul special. Puțini credincioși cunosc secretul din spatele materialului care o acoperă.

Zilele acestea în Iași se desfășoară pelerinajul Sfintei Parascheva. Din nou, zeci de mii de credincioși au venit să se roage la Cuvioasă și să se atingă de veșmântul ei, care este unul special.

Secretul din spatele veșmântului Sfintei Parascheva. De ce este atât de special

Puțini credincioși care se ating de raclă știu faptul că Sfintei Parascheva i se schimbă anual veșmintele. Ba chiar de cinci ori pe an, potrivit bzi.ro.

Materialul pentru Cuvioasă este îngrijit și cusut de maicile de la Mănăstirea Podgoria din Copou. Acestea reușesc să facă totul și datorită anumitor persoane care donează material.

Prin donații, s-a adunat foarte mult material pentru moaște, astfel încât ar putea ajunge pentru zeci de ani de acum încolo, dacă nimeni nu ar mai face acest lucru, potrivit unor surse ale publicației menționate.

”De doi ani nu am mai scos în prim-plan acest lucru pentru că foarte mulți oameni de bine au donat, iar numărul veșmintelor a crescut, s-au adunat foarte multe”, a declarat pentru bzi.ro Lucian Apopei, director de Comunicare la Arhiepiscopia Iașilor.

În 2022, veșmântul Sfintei Parascheva este brodat cu motive movi și aurii, pe un material de catifea. Acesta este lung de 250 de metri și are o lățime de un metru.

Lungimea brațelor veșmântului este de 1, 50 metri și totul a fost croit la comandă, în ateliere bisericești, care se află în câteva lăcașuri sfinte din țară, atent alese.

Povestea coroanei de pe capul Sfintei Parascheva. Cine a donat-o

Pe capul Cuvioasei se află o coroană, despre care se spune că a fost donată de o femeie credincioasă din București, pe nume Mariana, în semn de mulțumire pentru îndeplinirea dorințelor.

Coroana a fost lucrată în 10 iulie 2007 la Monetăria Statului, din aur masiv de 18 karate. Totodată, obiectul are 1, 7 kilograme.

Cel mai vechi veșmânt a fost sigilat în secolul al XVII-lea, perioadă când moaștele Sfintei Parascheva s-au adus în Moldova.

Acasa

Recent Posts

Cardul de sănătate se transformă în octombrie! Ce trebuie să faci pentru a nu rămâne fără acces la servicii medicale

Începând din luna octombrie, cardul de sănătate din România va trece printr-o serie de modificări…

7 ore ago

Atenție, români! Cardul de sănătate NU se schimbă obligatoriu în octombrie – Ce trebuie să știi neapărat

Din luna octombrie, sistemul cardurilor de sănătate din România va suferi modificări importante, însă acest…

7 ore ago

Cardul de sănătate se schimbă în octombrie! Află ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără servicii medicale

Din luna octombrie, cardul național de sănătate va suferi modificări importante în modul de funcționare,…

7 ore ago

😳💣 Constantin Enceanu, mărturisire dureroasă despre propria fiică! „Mi-a reproșat că…

Îndrăgitul artist a făcut o mărturisire emoționantă despre familia lui, dar mai ales despre fiica…

7 ore ago

😢💣 Liliana Ruse, de nerecunoscut în plină luptă cu cancerul! Jurnalista s-a fotografiat fără p…

Momente dificile pentru jurnalista Liliana Ruse, după ce a mărturisit că se confruntă cu cancerul.…

7 ore ago

Ilie Datcu a murit la 89 de ani. Fostul portar al lui Dinamo și Fenerbahçe era nașul lui Răzvan Lucescu

Fostul mare portar român Ilie Datcu a încetat din viață la vârsta de 89 de…

8 ore ago