Doliu URIAȘ în România! A fost un domn îndrăgit, prețuit și respectat, iar moștenirea lui este inegalabilă

Pictorul Neculai Iorga a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat Uniunea Artiştilor Plastici din România. Lucrările sale au fost expuse la New York (1967); la Galeria Guggenheim, la Londra (1969); la Muzeul de Arta din Riga (1970); la Galeria de Artă din Viena (1981), Berlin (1984) şi Paris (1992).

De-a lungul anilor, pictorul Neculai Iorga a participat cu regularitate la expoziţii personale în Bucureşti, Braşov, Sibiu, dar şi la expoziţii de grup în ţară sau în străinătate.

„Uniunea Artiștilor Plastici din România, cu adâncă tristețe, anunță dispariția marelui pictor Neculai Iorga, un artist cu o carieră lungă, presărată cu amintiri incredibile: „Inspirat de conductele din subsolul fabricii Independența din Sibiu, am realizat patru tablouri pe care le-am expus la Sala Dalles.

Doamna Peggy Guggenheim a venit în România și a fost condusă în atelierele somităților vremii. Dar nu a fost atrasă de nimic. Când a făcut vizita la expoziția noastră s-a oprit și a zis: Tablourile acestea patru sunt achiziționate de mine”, transmite UAP, într-o postare pe Facebook.

Crezul artistic al pictorului Neculai Iorga a fost: „Pentru un pictor desenul este baza. De-aia mi se pare exagerat că mulţi la ora actuală se inspiră din telefonul mobil. Studiul trebuie să fie după model, nu inspirat din calculator’.

Neculai G. Iorga s-a născut la Galaţi, în anul 1933. S-a apropiat de artele frumoase încurajat de Camil Ressu. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu’ din Bucureşti, la clasa profesorilor P. Dumitrescu şi Al. Brătăşanu.

Întrebat, într-un interviu acordat anul trecut pentru cooltneamt.ro, când a luat prima oară contact cu artele plastice, Neculai Iorga a dezvăluit următoarele:

„Contactele mele au fost la 4 ani și jumătate. Clădirea unde stăteam noi era compusă din două corpuri, unul dintre ele era cu ferestre și uși, iar celălalt corp era cu un perete unde eu puteam să desenez cu cretă colorată. Nu deranjam nici pe tata, nici pe mama – erau într-o admirație cu ce face Nicușor. Tata era prieten cu domnul profesor, pictorul Camil Ressu – erau cam de aceeași generație. Înotau împreună în Dunăre pe vremea când Ressu era student. Și zice tata: „Camile, vino să vezi ce face fiul meu, ce mâzgâlește pe pereți’.

Domnul Ressu a rămas impresionat de ce desenam eu acolo. Atât el, cât și tata au dat peste desenele mele cu cretă un lac, ca să nu fie spălate de ploaie. Dumnealui m-a îndrumat către un fost coleg de studii cu care fusese în Franța și la Munchen, domnul Nicolae Mantu. Eu aveam vreo 11 ani pe vremea aia. Aveam un set 20-30 de planșe și m-am dus la domnul Mantu și a rămas încântat de ce a văzut. M-a acceptat ca elev.

Săptămânal mă duceam cu o mapă și el îmi făcea observații, îmi sugera ce trebuie să mai fac. Asta până când am intrat la liceu. Atunci am avut noroc de domnul Levcovici, un ucrainian înalt, care mă plăcea pentru că a văzut nu doar lucrările pe care le făceam în cadrul orelor, la desen. Apoi l-am avut pe domnul Budeanu profesor de desen, pictor, absolvent de Grigorescu și uite așa am ajuns la momentul când trebuia să merg la facultate.

Nu am reușit din cauza originii nesănătoase – eram fiu de capitalist, nepot de chiabur, așa se numea podgoreanul harnic care nu-și bea banii munciți. În anul acela tata s-a întors la circ și a vorbit cu patronul Bernea, care era frate cu acrobatul Sandi Bernea, și a spus că are nevoie de un pictor decorator, un fel de secretar, impresar. Și vreun an de zile am fost angajat la circ și am umblat cu circul„, spunea regretatul pictor.

Lucrările sale au fost expuse la New York (1967); la Galeria Guggenheim, la Londra (1969); la Muzeul de Arta din Riga (1970);  la Galeria de Artă din Viena (1981), Berlin (1984) şi Paris (1992).