Categories: Fără categorie

Eliza Natanticu a suferit un AVC la 36 de ani

Eliza Natanticu a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața ei. În 2025, vedeta a trecut prin două momente extrem de grele: pierderea tatălui său și un accident vascular cerebral minor.

Tatăl ei, actorul Alexandru Georgescu, s-a stins din viață, iar la scurt timp după această pierdere, Eliza a aflat că a suferit un AVC minor. Ea a mărturisit că a fost un an foarte complicat din punct de vedere emoțional.

„Am avut un an foarte complicat anul trecut. A fost un an foarte greu, din punct de vedere emoțional, odată că a dispărut tatăl meu și odată că am avut parte de un AVC minor, dar o situație cu care nu m-am mai întâlnit și care m-a dat ușor peste cap. A fost greu de gestionat, mă bucur că am reușit să trec peste și am găsit soluții”, a declarat Eliza.

Diagnosticul nu a venit în urma unui episod dramatic, ci după o stare de rău persistentă. Vedeta a explicat că avea amețeli și nu se simțea în apele ei. Inițial, a crezut că este vorba despre epuizare sau burnout.

„Am descoperit oricum întâmplător, pentru că această stare era o stare de amețeală, nu mă simțeam în apele mele și am crezut că e un burnout. (…) Am făcut un CT și, în urma acelui CT, am primit acest diagnostic”, a explicat ea.

Investigațiile au fost făcute într-o clinică privată, iar în urma tomografiei, medicii au stabilit că a fost vorba despre un AVC minor. Pentru Eliza Natanticu, anul 2025 rămâne unul dintre cei mai grei ani din viața sa.

Acasa

Recent Posts

Leo de la Strehaia a devenit din nou tată! Prima imagine cu bebelușul: „Prințul lui Leo de la Strehaia și al lui Nicolle.”

Leo de la Strehaia a devenit din nou tată! Prima imagine cu bebelușul: „Prințul lui…

5 ore ago

BOMBA ZILEI! PNL și USR merg împreună la alegeri cu candidatul…

PNL și USR ar putea deveni posibili aliați în cadrul alegerilor din 2028. Vicepreședintele PNL…

5 ore ago

O tânără mamă a adormit pe o bancă din parc, iar lângă ea, într-un cărucior, se afla băiețelul ei

O tânără mamă a adormit pe o bancă din parc, iar lângă ea, într-un cărucior,…

6 ore ago

„Cântă pentru mine în arabă și jur că mă voi căsători cu tine chiar astăzi”, i-a spus șeicul tinerei chelnerițe

„Cântă pentru mine în arabă și jur că mă voi căsători cu tine chiar astăzi”,…

6 ore ago

CE A DEZVĂLUIT ACUM Robert despre Valentin și Daniela e neașteptat: „O lăsa pe canapelele alea pe acolo și…

Robert dezvăluie ce ar fi observat între Valentin și Daniela. DETALII NEAȘTEPTATE despre comportamentul concurentului…

6 ore ago