Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

HARTA Cod galben de ploi, vijelii și grindină. 18 județe sunt afectate de vremea rea

ANM a emis două noi coduri galbene de vreme rea. 18 județe sunt afectate în acest weekend de vremea rea.

Începând de astăzi, 22 mai, de la ora 10:00 au intrat în vigoare două coduri galbene de vreme rea, valabile până sâmbătă, la ora 21:00. Așadar, ne așteaptă un weekend cu vreme capricioasă, cu ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară.

Vremea rămâne capricioasă

Conform meteorologilor, vineri, pe 22 mai, în sudul, estul și centrul țării, Moldova, nord-estul țării și Muntenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină. Iar sâmbătă vom avea parte de aceleași fenomene meteo, în aceleași zone, dar cu precădere în sudul teritoriului.

În urma precipitațiilor anunțate, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp, dar pot și depăși 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în estul și sud-estul țării, local și în vest și centru, cu viteze în general de 45-65 km/h, în timp ce în zona montană înaltă rafalele vor sufla cu 60-90 km/h.

Totodată, de menționat este faptul că sâmbătă, în intervalul 6.00 – 21.00, vântul va sufla cu putere în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei, cu viteze de până la 50-65 km/h.

Însă, după acest weekend, meteorologii vin cu vești bune și spun că ne așteaptă temperaturi normale perioadei calendaristice, în timp ce ploile se răresc.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *