Press "Enter" to skip to content

Femeia asta însărcinată a plâns 12 ore de durere și panică, doctorii nu înțelegeau de ce bebelușul nu mai iese odată din burtă! Când s-a născut și l-au văzut, au rămas muți! Uite cum arată copilul

Când micuțul Lennox Moles s-a născut prematur, la 25 de săptămâni, doctorii au decis să îl pună în incubator, într-o pungă, pentru a-i recrea mediul din pântecele matern,

ajutându-l astfel să se dezvolte. Doar în acest fel micuțul a reușit să ia în greutate 800 de grame și a putut merge acasă cu părinții și frații lui.

Lennox Moles este un adevărat luptător din prima clipă a vieţii lui. Bebeluşul s-a grăbit să vină pe lume, aşa că mama lui a ajuns la spital în săptămâna 25 de sarcină şi i-a dat naştere.

Micuțul a stat 111 zile în acel incubator înainte de a fi externat, nu putea respira singur și avea nevoie și

de transfuzii de sânge. Când a venit pe lume, nou-născutul avea 800 de grame, pe când acum a ajuns la greutatea de 3,5 kg, potrivit dailymail.co.uk.

Părinţii au mers marţi şi l-au luat pe Lennox acasă şi l-au prezentat fraţilor lui.

„Cea mai frumosă zi din toată viaţa. Îl ducem pe Lenn acasă!”, le-a spus Lilly Munro, soţia jucătorului de fotbal australian Brodie Moles,

potrivit aceleiași surse. Iată cum arăta copilul la scurt timp după naștere, dar și la externare:

CITEȘTE ȘI:

Mihai Neșu a primit o veste extraordinată, e un exemplu pentru noi toți! După ani de chin există iar fericire: „Pentru ei m-am luptat să trăiesc!”
De șapte ani, fostul fotbalist al Stelei, Mihai Neșu, duce o altă viață, după ce un accident pe terenul de fotbal avea să îl lase paralizat, totuși, excepțional este modul în care acest om a reușit

să facă față situației, ba chiar să ajute și sute de oameni în același timp. Vă reamintim că Neșu a suferit în 2011 o fractură a vertebrei cervicale și este parțial paralizat, putându-și folosi doar mâna dreaptă și umerii.

În timpul perioadelor de reabilitare petrecute în Olanda și Statele Unite, fostul fotbalist român a întâlnit mulți copii cu dizabilități și cu boli cronice, tocmai de aceea a luat decizia de a înființa o fundație pentru a ajuta copii cu astfel de probleme din țara noastră: „Dacă ești o persoană cu dizabilități în România, nu există nimic pentru tine”, mărturisea Neșu.

Fundația Mihai Neșu are centrul său propriu de recuperare la Oradea, la care au făcut terapie peste 130 de copii de la înființarea sa. Neșu, care a câștigat trei titluri de campion al României cu Steaua și are 5 selecții în echipa națională, a primit, la finalul anului trecut, un „Premiu de merit” din partea FIFPro, în cadrul Adunării Generale a sindicatului internațional al fotbaliștilor, potrivit a1.ro.

La primirea premiului, Neșu declara: „Arată că ceea ce facem este foarte important; muncim împreună cu copiii zi de zi pentru o viață mai bună și pentru sănătate. Această sumă (25.000 dolari) acoperă aproape un sfert din bugetul nostru anual și ne dă oportunitatea de a ajuta cu terapie mai mulți copii.”

Iată ce declara Mihai Neșu la aniversarea a 6 ani de la accident: „Eu ma simt bine. Nu ma intristeaza trecerea timpului. O sa iau niste bomboane (n.r. aniversarea celor 6 ani de la accident). Chiar vorbeam si cu Mihai, prietenul meu care are grija de mine, sa ma inscrie la clasa 0. Vreau sa le multumesc tuturor celor care se gandesc la mine, celor care ma ajuta si care ajuta fundatia. Fara ei nu ar fi existat fundatia ‘Mihai Nesu’. Eu am paralizat, nu pot sa fac nimic, dar uite ca Dumnezeu are puterea si printr-un om paralizat sa se creeze ceva deosebit”.

În prezent Mihai Neșu are 34 de ani și, alături de 60 de copii, face și el terapie în centrul lui din Oradea, un centru pe care îl extinde din ce în ce mai mult pe zi ce trece, cu scopul de a ajuta cât mai mulți copii cu dizabilități. Pe www.fundatiamihainesu.ro găsiți toate informațiile despre programele în derulare, dar și despre cum vă puteți alături echipei sau despre cum puteți veni în ajutor, prin donații.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *