Categories: Fără categorie

Ianis Hagi, salvatorul României în meciul cu Lituania, își strigă disperarea. „Am dat două mesaje publice”

România a reușit să se impună în fața Lituaniei, scor 3-1, după un meci extrem de dificil în Liga Națiunilor. Ianis Hagi a fost cel care a obținut penalty-ul din care „tricolorii” au marcat pentru 2-1, pe finalul unui joc foarte complicat pentru elevii lui Mircea Lucescu.

Trimis la echipa a doua a lui Glasgow Rangers, Ianis Hagi a vorbit despre jocul prestat de tricolori, dar și de situația pe care o întâmpină la echipa de club. „Am scos-o la capăt, a fost bine că am câștigat, că am încheiat cu două victorii. Știam că va fi penalty la mine. El a crezut că o iau prin lateral. Dacă nu mă atingea, centram sau dădeam la poartă. A atacat decisiv, mă bucur că am profitat de asta. Sunt fericit, când joc fotbal sunt fericit. Cred că știe toată lumea ce înseamnă echipa națională pentru mine. Înțeleg comentariile, fac parte din joc. Eu știu că dacă un antrenor a avut încredere în mine, nu am dezamăgit.

Totul depinde de mine, știu prin ce am trecut în ultimele șase săptămâni. Am făcut pregătirea cu echipa a doua, am făcut pregătirea fizică. Mister știe cât am tras de mine ca să pot fi prezent aici. Asta este pasiunea mea. Mă întorc la Rangers, mai am un an de contract acolo. Am dat două mesaje publice, le știe toată lumea. Iubesc clubul, sunt gata să lupt pentru fani, pentru ce înseamnă acel club imens în Europa. Sunt acolo, mă întorc, mă lupt pentru antrenor, pentru echipă. Ei știu cine sunt ca om, ca fotbalist. Mâine mă întorc la Glasgow și o iau de la capăt, lupt.

Este o provocare pe care o îmbrățișez, nu am dubii că o să ies din ea. Eu nu sunt pe lista de Europa, le urez baftă celor de la Rangers. În iarnă se deschide lista, îmi pare rău, sunt meciuri importante, dar este o provocare din care trebuie să ies. Le mulțumesc celor care m-au contactat și au vorbit la superlativ”, a declarat Ianis Hagi, la finalul partidei cu Lituania.

Acasa

Recent Posts

„Ăsta da cadou” Adela Popescu tocmai a dat VESTEA! La 40 de ani…

Adela Popescu a împlinit 40 de ani pe 8 octombrie 2026, iar aniversarea i-a adus…

5 ore ago

Acestea sunt consecințele de a te culca cu un..

A te culca cu persoana nepotrivită poate provoca tulburări emoționale care persistă mult timp după…

6 ore ago

Câștigător Asia Express, sezonul 9. Cine a plecat acasă cu trofeul de pe Drumul Mătăsii și cu marele premiul în valoare de 30.000 de euro

Câștigător Asia Express, sezonul 9. Cine sunt marii câștigători ai sezonului 9 Asia Express –…

7 ore ago

Când intră pensiile în noiembrie 2026. Calendarul plăților

Când vor fi livrate pensiile în noiembrie 2026. Acestea vor ajunge cu întârziere la beneficiari…

7 ore ago