Categories: Fără categorie

Intervenție contracronometru în Sibiu, în Vinerea Mare! Accident grav cu 7 persoane. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Planul Roșu, activat în Sibiu după un accident grav cu șapte persoane implicate.

Un accident grav a avut loc vineri pe DJ 141, la ieșirea din Mediaș spre Moșna, în județul Sibiu. Două mașini s-au lovit frontal, iar în urma impactului au fost implicate șapte persoane, mai multe dintre ele având nevoie de îngrijiri medicale. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD.

Intervenție contracronometru în Sibiu, în Vinerea Mare! Accident grav cu 7 persoane

La fața locului au fost mobilizate de urgență forțe importante de intervenție. ISU Sibiu a trimis un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. În sprijinul salvatorilor a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș. Primele informații arătau că în accident au fost implicate două vehicule și șase persoane, însă după evaluarea efectuată la locul intervenției s-a stabilit că numărul total al persoanelor implicate este de șapte.

Acasa

Recent Posts

„Locuim temporar la soacră-mea și totul a luat o întorsătură ciudată. Nu știu dacă să râd sau să..

O tânără a povestit pe internet experiența tensionată pe care o trăiește de când locuiește…

5 ore ago

Motivele ascunse pentru care îți apar coșuri pe bărbie

Mulți cred că acneea rămâne în urmă odată cu adolescența. În realitate, tot mai mulți…

9 ore ago