Lumina Sfântă de la Ierusalim urmează să ajungă și în acest an în România, în contextul reluării accesului credincioșilor la Biserica Sfântului Mormânt. Redeschiderea lăcașului de cult, după 40 de zile de restricții impuse din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, va permite desfășurarea ceremoniei religioase. De asemenea, potrivit basilica.ro, autoritățile israeliene au anunțat măsuri speciale de securitate, în așteptarea unui număr mare de pelerini.
Patriarhia Română organizează și în acest an aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim. Aceasta va fi transportată cu o cursă specială în Sâmbăta Mare și va ajunge la Aeroportul Internațional „Otopeni”, unde va fi oferită delegaților eparhiilor. Ulterior, Lumina Sfântă va fi distribuită în toată țara prin intermediul protopopiatelor, către fiecare parohie.
În aceeași seară, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Nu am primit nicio informaţie legată de vreo eventuală problemă, deci până acum lucrurile rămân neschimbate”, a declarat, joi, pentru Agerpres, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.
Citește si: Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
„La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forţă majoră neprevăzută. Într-o astfel de situaţie total nedorită şi imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv”,
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă după 40 de zile de restricții impuse în contextul conflictului din Orientul Mijlociu. Potrivit unui comunicat al Poliției Israeliene, decizia a fost luată „în urma schimbării politicii de apărare și a actualizării instrucțiunilor Comandamentului Frontului Intern”.
„Începând din dimineața zilei de joi, 9 aprilie 2026, locurile sfinte din orașul Ierusalim vor fi redeschise pentru vizite și rugăciune”, se
În acest context, autoritățile au mobilizat sute de polițiști, luptători ai Poliției de Frontieră și voluntari pentru a gestiona numărul mare de pelerini: „Comandantul districtului Ierusalim, chestorul Avshalom Peled, a dispus o mobilizare operațională sporită, în cadrul căreia sute de polițiști, luptători ai Poliției de Frontieră și voluntari vor fi desfășurați în întreg orașul Ierusalim, pe principalele artere de circulație, în Orașul Vechi și în locurile sfinte, cu scopul de a permite tuturor credincioșilor și vizitatorilor să ajungă în siguranță și să își exercite libertatea de cult, cu respectarea strictă a ordinii și siguranței publice”.
Poliția a transmis și recomandări pentru cei care ajung în zonă: „Având în vedere aglomerația preconizată, adresăm publicului apelul de a da dovadă de răbdare, de a respecta indicațiile polițiștilor, de a manifesta vigilență față de obiecte suspecte”.
Ceremonia Sfintei Lumini are loc în fiecare an la Ierusalim, în Sâmbăta Mare, în timpul Vecerniei Mari, între orele 12:30 și 14:30, când lumina este adusă credincioșilor de Patriarhul Ierusalimului.
O tânără a povestit pe internet experiența tensionată pe care o trăiește de când locuiește…
Soțul a mințit-o pe soție și a plecat în vacanță cu amanta lui, fără să-și…
Pentru o clipă, Anna nu a fost sigură că vede cu adevărat ceea ce se…
La vârsta de 22 de ani, o tânără s-a căsătorit cu un bărbat care era…
Mulți cred că acneea rămâne în urmă odată cu adolescența. În realitate, tot mai mulți…
Victor Cornea a vorbit despre contribuția Andreei Bălan în cariera lui sportivă. Una dintre cele…