Laszlo Sajtos (60 de ani), fost arbitru în Liga 1, membru CCA pe vremea preşedinţiei lui Aron Huzu şi observator federal, a decedat în urma unui accident rutier petrecut pe Valea Oltului.
Din primele informații, un microbuz ar fi intrat frontal în autoturismul condus de Sajtos.
Fostul arbitru Laszlo Sajtos a murit pe Valea Oltului, într-un accident rutier
„Persoana încarcerată a fost extrasă de către echipajele ISU în urma operațiunilor de descarcerare specifice și predată echipajelor medicale, în stare de inconștiență, iar șoferul autoutilitarei a fost transportat la CPU Brezoi de către echipajul SMURD.
Manevrele de resuscitare executate șoferului autoturismului, la locul evenimentului, au fost fără succes, fiind declarat decesul acestuia”, au transmis oficialii ISU Vâlcea.
Conform unei statistici publicate de monitorulexpres.ro, Laszlo Sajtos a condus 28 de partide în prima ligă din România, prima pe 20 aprilie 1996, Poli Iaşi – Farul 1-2, iar ultima, pe 14 noiembrie 1999, Ceahlăul – Petrolul 2-0.
După ce s-a retras din activitatea competiţională, Sajtos a devenit observator. A urmat o carieră în domeniul politicii şi de-a lungul anilor a ocupat mai multe funcţii de conducere în Ministerul Trasporturilor.
Printre altele, Sajtos a fost șeful Autorității Rutiere Române, director la ISCTR (instituție care se ocupă cu controlul transportului rutier), șef la Registrul Auto Român, la Infrastructură și Transport.
”Din primele informații se pare că ar fi vorba de o coliziune între un autoturism condus de către un bărbat de 60 de ani din județul Sibiu și o autoutilitară condusă de către un bărbat de 27 ani din județul Argeș, pe DN 7, în localitatea Racovița”, a anunţat IPJ Vâlcea.
Nurorile au lăsat-o pe soacra lor oarbă în mijlocul unei păduri izolate, din cauza moștenirii,…
Soțul meu m-a obligat să îi dau rinichiul meu soacrei mele, spunând: „Dovedește că mă…
Lumea televiziunii americane este în doliu după ce jurnalista și prezentatoarea Liz Bonis a încetat…
După mai bine de două decenii în domeniul controlului dăunătorilor, Nick Castro, proprietarul unei firme…
Dacă ai copaci plantați aproape de gardul vecinului, trebuie să fii atent. Chiar dacă arborele…
Șeicul a anunțat că este pregătit să se căsătorească cu orice femeie care va reuși…