Categories: Fără categorie

Legătura nebănuită dintre principele Radu şi Carmen Tănase: “Îl iubesc foarte mult”

Legătura nebănuită dintre principele Radu şi Carmen Tănase. Actrița a vorbit despre relația cu soțul principesei Margareta a României, pe care îl cunoaște de ani buni.

Carmen Tănase a vorbit despre legătura pe care o are cu principele Radu, pe care îl cunoaște de foarte mulți ani. ei

Cei doi sunt buni prieteni, dar și frați de cruce, după cum a precizat actrița în cadrul unui interviu.

Legătura nebănuită dintre principele Radu şi Carmen Tănase
Fosta actriță din „Inimă de țigan” a vorbit despre relația de prietenie cu Radu Duda, soțul principesei Margareta a României, cu care a fost coleg de facultate. Vedeta ține foarte mult la bunul ei prieten, care i se pare neschimbat.

Carmen Tănase îl apreciază foarte mult pe fostul actor și are numai cuvinte de laudă la adresa lui.

„Radu Duda este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, fratele meu. Noi ne-am făcut în facultate frați de cruce. Deci el este fratele meu.

Este neschimbat, deși în aparență poate pare schimbat, el, în fondul lui, este neschimbat și este un om care nu-și uită prietenii, este un om de bază, pe care poți conta, are un umor extraordinar, totul este să știi să-l descoperi și îl iubesc foarte mult.

Frați de sânge, da. Așa făceam noi în tinerețe.”, a declarat Carmen Tănase pentru libertatea.ro, în 2018.

Carmen Tănase nu i-a uitat niciodată pe mentorii săi
Carmen Tănase este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România, însă nu acesta a fost visul ei din adolescență. Atunci când era tânără, vedeta își dorea să devină medic veterinar, deoarece iubește foarte mult animalele.

Atunci când a dat admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, Marin Moraru a picat-o la examen. Acest lucru nu a descurajat-o și a dat din nou admitere. Carmen Tănase a absolvit la clasa Olgăi Tudorache, care s-a stins din viață în 2017.

Actrița l-a apreciat foarte mult și pe Marin Moraru, decedat în 2016, alături de care a jucat și de care îi este foarte dor. Carmen Tănase i-a apreciat foarte mult și pe Sebastian Papaiani și Gheorghe Dinică.

„Mi-e dor de toți cei care nu mai sunt, pentru că aceia care sunt, sunt și ne putem întâlni oricând.

Cu aceia care nu mai sunt nu mă mai pot întâlni, doar mă gândesc la ei și îmi e tare dor de ei și îmi aduc aminte de momentele noastre frumoase împreună. Am numerele lor în telefon. Nu le șterg.”, a mai spus îndrăgita actriță.

Acasa

Recent Posts

VIDEO Femeie condamnată la patru ani de închisoare, după ce a înșelat un spaniol. Românca i-a luat 400.000 de euro

Românca a fost condamnată la patru ani de închisoare, după ce instanța din Spania a…

56 de minute ago

Bani în plus pentru 2,8 milioane de pensionari, înainte de Crăciun. Cine primește 500 de lei în decembrie

Aproape 2.8 milioane de pensionari vor primi în luna decembrie a doua tranșă a ajutorului…

o oră ago

UCIȘI de ziua fiicei lor, chiar de fostul ginere. Criminalul, de 71 de ani, s-a…

Doi români, împușcați mortal în SUA de fostul ginere. Bărbatul s-ar fi sinucis după atac.…

3 ore ago

Cine este Cristina Petrovici, iubita lui Victor Ponta.

Cine este Cristina Petrovici, iubita lui Victor Ponta. E din Cluj, organizează primul turneu profesionist…

4 ore ago

Am venit pe ascuns la casa noastră de la țară pentru a afla ce îmi ascundea soțul meu de câteva luni

Am venit pe ascuns la casa noastră de la țară pentru a afla ce îmi…

4 ore ago