Sfânta Lumină de la Ierusalim este adusă sâmbătă şi oferită delegaţilor eparhiilor, prezenţi la Aeroportul Otopeni. Patriarhia Română a anunţat recent că există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă în țara noastră, așa cum se întâmplă în fiecare an, dar, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar „într-un caz de forţă majoră neprevăzută”. Într-o astfel de situaţie, Sfânta Lumină va fi oferită de la Catedrala Patriarhală, unde cea adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială.
ACTUALIZARE 15.03 „Sfânta Lumină s-a pogorat în Biserica Sfântului Mormânt astăzi la ora 14:13. Aşteptăm cu bucurie în seară această, în intervalul orar 18.00-18.30, ca părintele arhimandrit Ioan Meiu, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte să aducă Sfânta Lumina pentru a fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor la aeroportul Otopeni”, a anunţat Patriarhia.
Lumina Sfântă, primită la Mormântul Mântuitorului Iisus Hristos din Ierusalim
ACTUALIZARE 14.30 Sfânta Lumină a fost primită la Mormântul Învierii Domnului din Ierusalim sâmbătă, în jurul orei 14:13.
La sosirea Patriarhului, a început tradiţionala procesiune care presupune înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt. Apoi, s-a desigilat Mormântul iar schevofilaxul, clericul care are în grija sa obiectele şi veşmintele liturgice, a dus înăuntru candela „neadormită”, stinsă, care urma să se aprindă de la Sfânta Lumină.
În continuare, Patriarhul s-a dezbrăcat de veşmintele arhiereşti şi a rămas îmbrăcat numai cu un stihar alb. A luat patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare şi a intrat în Sfântul Mormânt. Împreună cu el a intrat şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde l-a urmărit pe patriarh.
Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul a citit în genunchi rugăciunea specială şi l-a rugat pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă s-a arătat și s-a răspândit în Biserică.
În acelaşi timp a aprins şi candela „neadormită” dinăuntrul Mormântului. Ceremonia s-a încheiat cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.
Lumina Sfântă, adusă cu un avion privat
ACTUALIZARE 14.00 Potrivit BoardinPass, Lumina Sfântă va fi adusă de la Tel Aviv (Israel) spre București în seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, cu un avion privat.
Spre deosebire de anii anteriori, când a fost folosit avionul unui milionar român, de această dată e folosit un avion deținut de o companie aeriană din Turcia.
Ulterior, de la București vor fi organizate alte zboruri interne pentru distribuirea Luminii Sfinte spre alte orașe mari din țară.
De asemenea, un avion privat operat de o companie aeriană din Israel va transporta Lumina Sfântă direct de la Tel Aviv spre Chișinău (Republica Moldova).
Când ajunge Lumina Sfântă în România
ACTUALIZARE 13.03 Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în țara noastră în această seară, în jurul orei 18:00 de Arhim. Ioan Meiu, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, și va fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, jud. Ilfov.
În acest fel, Sfânta Lumină va ajunge în noaptea de Înviere la toate parohiile din țară și din Republica Moldova.
În jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Biserica Sfântului Mormânt și-a deschis porțile
ACTUALIZARE 11.33 La Ierusalim, Biserica Sfântului Mormânt, locul unde, în fiecare an de Paște, se aprinde Lumina Sfântă, și-a deschis porțile, așa cum prevede tradiția. Ușile au fost deschise de reprezentanți ai celor două familii de palestinieni care dețin, de generații, cheile și lacătele bisericii.
Ceremonia este monitorizată de un număr important de forțe de ordine, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Din cauza situației din regiune, Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge și în România, fiind adusă cu un zbor special și apoi distribuită către fiecare parohie.
Potrivit Basilica.ro, din cauza conflictului din Orientul Mijlociu început în data de 28 februarie, Biserica Sf. Mormânt a fost închisă pentru 40 de zile.
În această perioadă au apărut zvonuri cu privire la interzicerea ceremoniilor de Paști, însă acestea au fost dezmințite de reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele Ioan Meiu.
În Săptămâna Pătimirilor, Biserica Sf. Mormânt a fost redeschisă pentru pelerini, iar ceremoniile pot decurge normal ca în anii precedenți.
Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei Române, citați de news.ro, tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată şi în acest an.
„În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor”, arată aceştia.
Tot sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Conform sursei citate, aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcaşurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii şi unităţii ecleziale, precum şi o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
„La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forţă majoră neprevăzută. Într-o astfel de situaţie total nedorită şi imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv”, precizau reprezentanţii Patriarhiei Române la începutul acestei săptămâni.





Fii primul care comentează