Press "Enter" to skip to content

Ministrul Educatiei, anunt important despre deschiderea scolilor

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat ca este convins ca un eventual val patru al pandemiei de COVID-19 nu va fi atat de agresiv incat sa impiedice derularea normala a procesului de invatamant.

Acesta spune ca prezenta fizica la cursuri este absolut necesara pentru a stopa pierderile nu numai in plan educational, ci si in plan social, comportamental pentru elevi, studenti si cadre didactice.

“Pierderile au fost mari si foarte mari. Dupa cum cred ca va amintiti, din prima zi a mandatului meu de ministru, am declarat ca obiectiv intoarcerea la scoala cu prezenta fizica. Am facut pas cu pas tot ce s-a putut face in raport cu evolutia epidemiologica. Deci, in mod evident, sunt sustinatorul prezentei fizice in scoli, fara sa neg avantajele pe care aceasta perioada le-a avut din perspectiva imbunatatirii abilitatilor digitale ale profesorilor, elevilor, studentilor, dar prezenta fizica este necesara pentru a stopa acele pierderi nu numai in plan educational, ci si in plan social, comportamental pentru elevi, studenti si cadre didactice”, a declarat Sorin Cimpeanu.

Ministrul este “optimist” in privinta unui val patru al pandemiei de COVID-19 in Romania.

“Permiteti-mi sa fiu optimist, am dreptul sa fiu optimist si, chiar daca va fi un val patru, sunt convins ca nu va fi la fel de agresiv, nu va fi atat de agresiv incat sa puna probleme din perspectiva derularii unui proces de invatamant normal, care, repet, sa stopeze din pierderile care au fost foarte mari si care sunt foarte dificil de recuperat. Daca vom intra in continuare in online, aceste pierderi se vor amplifica, cu efecte pe termen lung si cu posibilitati de recuperare foarte reduse”, a spus ministrul Educatiei.

Sorin Cimpeanu: Masca va ramane obligatorie la scoala

“Sunt convins ca se vor pastra in continuare regulile de protectie sanitara, de la regulile de igiena, pana la aerisirea spatiilor de invatamant, purtarea mastii de protectie in continuare, pentru ca pandemia nu s-a incheiat, iar scolile din Romania au dovedit ca pot respecta aceste reguli mult mai bine decat in multe alte locuri”, a mentionat Sorin Cimpeanu.

Ministrul a vorbit despre stimulentele pentru vaccinarea anti-COVID.

“Pana atunci, stiu exemple de universitati care se gandesc, pe baza autonomiei universitare, sa-si motiveze propriii studenti pentru a se vaccina. Sunt universitati care vor beneficia de sprijinul universitatilor de medicina si farmacie pentru organizarea unor centre de vaccinare in campusurile universitare inainte de cazarea studentilor pentru inceperea anului universitar. Pentru elevi o sa organizam centre de vaccinare cat mai aproape de scoli, acolo unde va fi posibil chiar si in scoli. Nu trebuie sa uitam ca pentru elevi este nevoie si de acordul parintilor”, a mentionat ministrul.

El a adaugat ca un procent important de elevi din randul celor care au terminat clasa a XII-a si au sustinut Bacalaureatul s-au vaccinat anti-COVID pentru a nu periclita unul dintre cele mai importante examene din viata lor.

Ministrul Educatiei a specificat ca nu va sustine acordarea unei zile libere pentru elevii care se imunizeaza contra COVID-19. “Eu nu cred ca o zi de stat acasa este un stimulent si nu voi sustine astfel de stimulente intre ghilimele”, a declarat Cimpeanu.

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *