Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 25 de ani era însărcinată

O tragedie cumplită a avut loc în municipiul Moinești, județul Bacău. Diana și George, ambii în vârstă de 25 de ani, soț și soție, și-au pierdut viața în urma unui accident rutier extrem de violent. Tânăra era însărcinată.

UPDATE. Femeia de 25 de ani era însărcinată, iar bărbatul, de aceeași vârstă, a fost grav rănit și a murit ulterior la spital. Conform informațiilor transmise de Adevărul, cei doi erau soț și soție.

Accidentul s-a produs vineri seara, în cartierul Văsiești din municipiul Moinești, pe DN 2G. Două autoturisme s-au ciocnit violent, iar în urma impactului au rezultat trei victime.

Polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112 și s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu echipaje medicale. La sosire, au constatat că în accident au fost implicate trei persoane. Un bărbat de aproximativ 32 de ani, conștient, era încarcerat. Un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 25 de ani, prezenta multiple traumatisme. Femeia, în vârstă de aproximativ 25 de ani, avea leziuni incompatibile cu viața.

Cei doi bărbați au fost extrași dintre fiarele contorsionate și transportați la spital. Din păcate, pentru tânăra însărcinată nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul la fața locului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a transmis că accidentul s-a produs între două autoturisme, iar impactul a fost extrem de puternic. Traficul rutier pe DN 2G Bacău Vermești s-a desfășurat cu dificultate în zona accidentului.

Moartea Dianei și a lui George a șocat comunitatea locală. Cei doi tineri soți aveau toată viața înainte, iar vestea că femeia era însărcinată a amplificat durerea și emoția celor care i-au cunoscut.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *