Categories: Fără categorie

Momente amuzante cu băiețelul lui Nicușor Dan la ceremonia Sfințirii Catedralei Naționale

Președintele Nicușor Dan a venit duminică la ceremonia de Sfințire a Catedralei Naționale însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, și de cei doi copii ai lor. Un moment amuzant s-a petrecut la puțin timp după ce familia prezidențială a coborât din mașină: fiul cel mic al lui Nicușor Dan a încercat imediat să facă mai multe fotografii cu lumea adunată în fața Catedralei

După câteva secunde, copilul a plecat în altă direcție, dar a fost însă „recuperat” la timp de mama sa

La eveniment au participat 2.500 de invitaţi oficiali, printre care s-a numărat și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Catedrala Națională este inaugurată oficial duminică, 26 octombrie. Catedrala este cea mai mare biserică ortodoxă din lume: Are o lungime de 126 de metri, o lățime de 67,7 metri și o înălțime de 127 de metri

Slujba de Sfințire a picturii Catedralei e oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi Patriarhul Daniel, alături de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi.

Peste 8.000 de pelerini şi 2.500 de invitaţi sunt aşteptaţi să se închine în Altarul Sfânt. Accesul se va face începând cu ora 12:30 pentru invitaţi, iar credincioşii se vor putea închina începând cu ora 20:00, dar şi în fiecare zi până pe 31 octombrie, inclusiv noaptea.

Acasa

Recent Posts

Doamne, ce moarte cruntă! A fost strivit de le…

Un bărbat de 65 de ani a murit după ce o căruță încărcată cu lemne…

57 de minute ago

CE MĂCEL! Printre victimele carnagiului de pe autostradă se numără și…

Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 12 morți în accidente în care au fost implicate…

o oră ago

Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei

Văduva lui Gabi Stângău a dezvăluit că trăiește o nouă poveste de iubire, la mai…

o oră ago

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie! Vestea cu care fosta concurentă de la „Puterea Dragostei” și-a surprins fanii

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie de iubitul ei. Fosta concurentă de la „Puterea…

2 ore ago

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie! Vestea cu care fosta concurentă de la „Puterea Dragostei” și-a surprins fanii

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie de iubitul ei. Fosta concurentă de la „Puterea…

2 ore ago