Categories: Fără categorie

Nelu Vlad, internat de urgență. Artistului i s-a făcut rău în timpul unor concerte

Nelu Vlad, dus de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unor concerte. Ce problemă i-au descoperit medicii liderului formației Azur.

Nelu Vlad a fost internat de urgență. Artistului de la trupa Azur i s-a făcut rău în timpul unor concerte pe care le- a avut zilele acestea. Ajuns la spital, medicii i-au descoperit un diagnostic destul de dur celebrului cântăreț.

Nelu Vlad, transportat de urgență la spital. I s-a făcut rău în timpul unor concerte. Ce probleme de sănătate are

Interpretul în vârstă de 73 de ani se află acum la Spitalul din Cluj și a oferit câteva detalii despre cum se simte, dar și cât trebuie să stea internat. De pe data de 27 ianuarie, mai exact, a ajuns în unitatea medicală.

Nelu Vlad a mărturisit într-un interviu faptul că s-a confruntat cu o stare de rău în timpul unui spectacol de la Satu Mare. Înainte de eveniment simțea că-și pierde echilibrul, dar cu toate acestea a decis să urce pe scenă, având și sprijinul colegilor din formație.

Două ore a cântat Nelu Vlad la Satu Mare deși abia se mai ținea pe picioare. La final, chiar dacă în continuare avea stări de rău, a mers să concerteze și în Cluj. Aici, însă, situația s-a agravat, căci la un moment dat nu mai vedea foarte bine.

”Îngrijorător a fost la început pentru că mi s-a făcut rău la un concert, la Satu Mare, mi-am pierdut echilibrul și nu puteam să urc pe scenă. Cu ajutorul colegilor am urcat, am rămas într-o poziție fixă, am cântat două ore apoi am plecat la Cluj. Acolo, aceeași poveste, numai că a fost mai pronunțată și mi-am pierdut și vederea. După ce mi-am revenit, vedeam dublu”, a detaliat solistul pentru Star Popular.

Nelu Vlad, depistat cu un hematom inoperabil pe creier

În cele din urmă, Nelu Vlad a fost transportat de colegii săi la spitalul din Cluj. Doctorii i-au depistat un hematom inoperabil la creier. Cum nu se poate interveni asupra afecțiunii, interpretul a fost supus unui tratament. În prezent se simte mai bine și vede mai clar.

”Mi-au găsit un hematom între creierul mic și creierul mare imposibil de operat. Am trecut pe tratament. După trei zile, sunt semne că o să-mi revin. Am început să merg și să văd bine, sunt pe mâna unui specialist vestit. E foarte atașat de pacienți și mi-a promis că în zece zile rezolvă problema”, a mai transmis Nelu Vlad.

Acum 7 zile, Nelu Vlad a fost supus și unei examinări de tip CT la cap, în timp ce-și făcea analizele uzuale, și nu avea nicio problemă. Va sta internat până pe 10 februarie, iar pentru a se asigura că s-a vindecat pe deplin, va mai face și un RMN.

”Azi am făcut un CT și arată că sângele care era împrăștiat s-a resorbit și a rămas doar hematomul care trebuie luat în considerare. Spre final, o să fac un RMN și atunci o să aflu și de unde a provenit toată treaba asta. Analizele erau foarte bune, o săptămână aveam de când le făcusem la spitalul Parhon, unde mă internez în fiecare an să-mi fac toate analizele de la A la Z. Inclusiv CT la cap am făcut, dar nu mi-a ieșit nimic”, a mai precizat solistul.

Acasa

Recent Posts

M-am căsătorit la 42 de ani cu un preot care își îngropase deja două soții

Andrei s-a așezat în fotoliul de lângă fereastră, fără să-mi răspundă imediat. Ținea mâinile împreunate,…

3 ore ago

Lasatul secului pe 14 noiembrie. Ce este bine sa faci inainte de apusul soarelui pentru sanatate, spor in casa si intelegere in familie

Sambata, 14 noiembrie 2026, credinciosii ortodocsi marcheaza Lasatul secului pentru Postul Craciunului. Este ultima zi…

3 ore ago

😭😭Îndrăgita prezentatoare TV a murit! A pierdut lupta cu boala…

Lumea televiziunii americane este în doliu după ce jurnalista și prezentatoarea Liz Bonis a încetat…

8 ore ago

Un specialist în deratizare a tăiat peretele unei case din cauza unei ciocănitori, iar ce a început să curgă din interior a umplut opt saci menajeri mari

După mai bine de două decenii în domeniul controlului dăunătorilor, Nick Castro, proprietarul unei firme…

8 ore ago