Categories: Fără categorie

Nicuşor Dan, despre „turul 2 înapoi!”: Nu este prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul

Nicuşor Dan a fost întrebat dacă va mai contracta specialiști pe IT care să vadă ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, așa cum a spus în campania electorală, pentru o discuție în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul. Imediat după”, a spus Nicușor Dan într-o declarație acordată presei în fața locuinței sale.

Nicuşor Dan a fost întrebat, în aprilie, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă va veni cu un raport detaliat despre anularea alegerilor prezidenţiale, în cazul în care va ajunge preşedintele României.

„Fără discuţie, da”, a afirmat atunci Nicuşor Dan. Întrebat dacă este suficient ce s-a publicat despre anularea alegerilor, el a răspuns: „Nu, nu e deloc suficient ce s-a publicat până acum. (…) Pe de altă parte, noi am avut nişte progrese, chiar dacă relativ timide, în sensul că acum o lună nu aveam dovada faptului că Bogdan Peşchir a plătit un milion de euro. Acum trei săptămâni cred că a fost, a existat această probă pe care Parchetul a făcut-o şi îmi închipui că sunt nişte investigaţii în curs. Cred că pe o temă aşa de importantă şi pentru cetăţenii români şi pentru comunitatea internaţională, mai ales partenerii noştri occidentali, preşedintele României trebuie, fără să dea detalii din anchetă, din dosare efective, trebuie să spună pe unde suntem cu cercetările”.

Preşedintele Nicuşor Dan a explicast marţi de ce a estimat la două săptămâni termenul la care voma avea un nou Guvern, afirmând că într-o coaliţie cu mulţi parteneri apar tensiuni pe diferite subiecte şi atunci este bine ca lucrurile pe care este posibil să existe divergenţe să fie scrise. El a anunţat că marţi va avea întâlnire cu comisia tehnică pe buget. ”Există o Comisie Tehnică pe buget, deficit, există vreo 15 comisii pe celelalte subiecte şi există discuţia liderilor. O să mă întâlnesc astăzi cu ei să vedem pe unde suntem”, a precizat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a fost întrebat, marţi, în cât timp estimează că vom avea noul Guvern. ”Cam în două săptămâni estimez. De ce? Asta pentru că – şi mulţi din reprezentanţii partidelor au fost de acord cu mine – este că într-o coaliţie cu mulţi parteneri apar tensiuni pe diferite subiecte şi atunci este bine ca multe din – evident că nu o să putem să prevedem tot – dar multe din lucrurile pe care ne aşteptăm să avem divergenţe să fie scrise”, a afirmat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă are un nume de premier în afara lui Ilie Bolojan, preşedintele României a răspuns: ”Discuţia este în curs”.   

El a fost întrebat dacă sunt elemente asupra cărora s-au pus de acord toate partidele în aceste discuţii. ”O să vedem. Mai avem o întâlnire astăzi şi cu Comisia Tehnică, şi cu…Există o Comisie Tehnică pe buget, deficit, există vreo 15 comisii pe celelalte subiecte şi există discuţia liderilor. O să mă întâlnesc astăzi cu ei să vedem pe unde suntem”, a explicat Nicuşor Dan.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat luni că un termen realist pentru formarea guvernului e două săptămâni, din momentul ăsta. El a precizat, la Vilnius, că desemnarea premierului o să o facă când o să ştie că va exista o susţinere în Parlament, pentru că nu ne permitem să facem jocuri, iar în cazul în care va fi un agreement şi pe programul guvernului, şi pe componenţa lui, lucrurile se vor întâmpla de pe o zi pe alta.

Acasa

Recent Posts

Starea de sănătate a lui Viorel Lis, din ce în ce mai îngrijorătoare. Dezvăluirile făcute de Oana Lis

Oana și Viorel Lis se confruntă cu o perioadă dificilă. Soția fostului primar a dezvăluit…

4 ore ago

A murit Dan Bălan. Lumea muzicii din România este în doliu

Compozitorul și profesorul Dan Bălan a încetat din viață pe 24 ianuarie 2026. Anunțul trist…

4 ore ago

Toți românii trebuie să știe! Actele de identitate…

Senatul a adoptat miercuri o lege care obligă toate autoritățile și instituțiile publice să avertizeze…

4 ore ago

Poți primi o pensie mai mare dacă ai lucrat înainte de 1990! Verifică aceste documente care îți pot schimba venitul lunar

Mulți români care au muncit înainte de 1990 nu știu că o parte din veniturile…

4 ore ago