Categories: Fără categorie

Nicușor Dan s-a răzgândit! Îl vrea pe George Simion la…

Președintele României a precizat marți, 12 mai, că „joi sau luni” încep consultările formale cu partidele, la care sunt chemate toate formațiunile politice parlamentare.

Înaintea consultărilor, Nicușor Dan a declarat că sunt „relativ puține” variante de Executiv care să fie sprijinit de o majoritate parlamentară.

„Este o negociere în care fiecare dintre părți are niște condiții. Parte din condiții sunt discutabile. Dar nu vom face experimente”, a precizat președintele, care a masi spus că „la consultările formale o să chem toate partidele, așa cum spune Constituția”.

Nicușor Dan a mai precizat că nu exclude nicio variantă în acest moment, fiind întrebat dacă ia în calcul posibilitatea unui interimat mai mare de 45 de zile.

De asemenea, acesta este convins că nu o să se ajungă la o soluție „care să satisfacă toate așteptările”.

Întrebat de scenariul în care Ilie Bolojan ar putea să fie numit din nou premier, șeful statul a evitat răspunsul direct, dar a precizat: „Cu titlu general, solicitarea mea, pe care o să o am cu toate delegațiile partidelor cu care ne vom întâlni, pentru oricare dintre propunerile de Guvern, întrebarea mea va fi dacă are sau dacă nu are negociată o majoritate.

Așa cum văd eu din discuțiile preliminare, dacă partidele își vor păstra opțiunile pe care le-au expus deja în spațiul public, variante de Guvern sprijinit de majoritate în Parlament sunt relativ puține. Eu nu o să fac experimente, nu cred că este util pentru România, să propunem premier și să îi lăsăm pe ei să vadă dacă strâng sau nu o majoritate. Vreau să obținem după discuțiile cu partidele o propunere de premier și elemente compatibile de program, pe chestiunile esențiale, care să strângă o majoritate, înainte ca eu să desemnez prim-ministrul”.

În acest moment, președintele nu exclude varianta unui premier tehnocrat sau unui guvern din tehnocrați. „Este un scenariu care are șanse”, consideră șeful statului.

Amintim că Guvernul Bolojan a fost demis la 11 luni de la învestire, pe 5 mai, atunci când moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament cu 281 de voturi pentru.

La câteva ore după votul moțiunii, Nicușor Dan anunța că „vom avea un nou Guvern într-un termen rezonabil”. Ulterior, acesta a precizat că urma să poarte prima dată discuții informale cu partidele.

Acasa

Recent Posts

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub scaunul ei

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub…

10 ore ago

O copilă de 15 ani s-a ridicat din sicriu chiar în timpul priveghiului în G…

Un caz șocant a avut loc weekend-ul trecut într-o localitate din Guatemala. O tânără de…

10 ore ago

GATA! Codruța Filip nu a mai putut să tacă. A recunoscut în sfârșit că…

Codruța Filip a lămurit unul dintre subiectele despre care este întrebată frecvent: și-a făcut sau…

11 ore ago

Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.

Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.…

12 ore ago

NEWS ALERT! Accident feroviar grav în România..

Un incident feroviar s-a produs în zona de responsabilitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate…

14 ore ago