Categories: Fără categorie

O femeie din Bistrița-Năsăud s-a stins din viață după ce a fost sfâșiată de urs. Mergea să..

O femeie de 53 de ani din județul Bistrița-Năsăud și-a pierdut viața în condiții cumplite, după ce a fost atacată de un urs în timp ce mergea să aibă grijă de animalele familiei.

Tragedia s-a petrecut în zona Valea Plopilor, iar localnicii spun că apariția urșilor a devenit tot mai frecventă.

Femeia a fost sfâșiată de urs

Totul a început după ce femeia a vorbit la telefon cu rudele sale, însă ulterior nu a mai putut fi contactată.

Pentru că în acea zonă semnalul telefonic este slab, apropiații nu s-au îngrijorat imediat. Abia după ce aceasta nu s-a întors acasă nici peste noapte și nici a doua zi dimineață, familia a cerut ajutorul autorităților.

Mai multe persoane au pornit în căutarea ei pe dealurile din apropierea localității, iar descoperirea făcută a fost una șocantă.

„Am văzut prima dată o vacă. După asta am văzut-o pe ea, era cam la vreo 50 de metri de la vale. Era sfâșiată.”, a spus un martor.

Localnicii trăiesc cu spaimă

Oamenii din comună spun că trăiesc cu teamă și că întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese.

„E jale cu urșii în zona asta a noastră. Ea cred că și-a căutat animalele și a găsit un animal mort și căutând animalele, ursul a dat peste ea.”, a spus un localnic.

„Anul trecut, da, și mie mi-a omorât animalele.”, susține altul.

După incident, autoritățile au convocat un comitet de urgență și încearcă să găsească variante pentru reducerea pericolului din zonă.

„Noi o să cerem responsabililor care se ocupă de fondul de vânătoare respectiv să identifice, în măsura în care pot, animalul respectiv și vom propune extragerea prin împușcare a acestuia”, spune Sever Mureșan, primarul comunei Telciu.

De cealaltă parte, reprezentanții fondului de vânătoare susțin că legislația actuală nu le permite să intervină fără aprobările necesare.

„Asociația de vânătoare nu a avut cotă la urs până acum. Așteptăm să ne dea cotă.”, a transmis Gheorghe Scuturici, administrator fond de vânătoare.

Potrivit datelor existente, în județul Bistrița-Năsăud ar exista peste 1000 de urși, iar numărul lor este în continuă creștere.

Specialiștii avertizează că animalele ajung tot mai des în apropierea gospodăriilor în căutare de hrană, iar riscul pentru oameni devine tot mai mare.

Acasa

Recent Posts

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub scaunul ei

Șoferul unui autobuz școlar a observat că o fetiță ascundea în fiecare zi ceva sub…

7 ore ago

O copilă de 15 ani s-a ridicat din sicriu chiar în timpul priveghiului în G…

Un caz șocant a avut loc weekend-ul trecut într-o localitate din Guatemala. O tânără de…

8 ore ago

GATA! Codruța Filip nu a mai putut să tacă. A recunoscut în sfârșit că…

Codruța Filip a lămurit unul dintre subiectele despre care este întrebată frecvent: și-a făcut sau…

9 ore ago

Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.

Doi polițiști au oprit fără niciun motiv o tânără care conducea o mașină de lux.…

10 ore ago

NEWS ALERT! Accident feroviar grav în România..

Un incident feroviar s-a produs în zona de responsabilitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate…

11 ore ago