Categories: Fără categorie

Oana Roman, primul mesaj după ce și-a înmormântat mama. Cui a mulțumit în mod special: „Fără voi aș fi fost acum singură pe lume”

Oana Roman a avut o primă reacție, la o zi după ce și-a condus mama pe ultimul drum. Ea le-a mulțumit din suflet tuturor celor care au ajutat-o în aceste clipe grele, pentru care mai are nevoie de timp să le depășească. Oana a mulțumit, în special, unei familii fără de care, spune ea, s-ar fi simțit singură pe lume.

De vineri, 23 februarie, de când a primit vestea tragică, și până luni, 26 februarie, când a avut loc înmormântarea mamei ei, Oana Roman a fost împietrită de durere. S-a adunat, însă, să fie puternică pentru fiica ei, Isabela, dar și pentru a se ocupa de toate cele creștinești, alături de Gabriela Lucuțar, prietena ei și patroana firmei de pompe funebre, care a organizat funeraliile.

Marți, la o zi după înhumarea celei care i-a dat viață, Oana Roman a revenit în online, dar nu pentru munca ei de creator de conținut, ci pentru a le mulțumi, din suflet, tuturor celor care i-au fost alături. Nu a uitat de familia lui Pepe, părinții solistului, Ion și Tatiana Pascu, fiind pentru ea adevărați părinți adoptivi, fără nici o exagerare.

Mesajul Oanei Roman după înmormântarea mamei ei, Mioara Roman

„Mulțumesc pentru toate mesajele, pentru toată susținerea, pentru toate gândurile pentru mama, pentru tot ajutorul moral. Mulțumesc celor care au venit să își ia rămas bun de la mama.

Mulțumesc rudelor care au fost lângă noi și lângă mama. Mulțumesc că am un copil minunat și perfect. Isabela, minunea mea. Mulțumesc Gabriela (n.r. Gabriela Lucuțar) pentru tot și pentru profesonalismul tău desăvârșit.

Mulțumesc Familiei Pascu în integralitatea ei. Fără voi aș fi fost acum singură pe lume. Mulțumesc prietenilor care mi-au stat aproape sau mi-au trimis gânduri. Mulțumesc Părintelui Cărămizaru, Părintelui Gheorghe și tuturor celor 8 preoți care au oficiat cea mai frumoasă și emoționantă slujbă pentru mama.

Mulțumesc MAMA pentru că îmi dai putere, îmi trimiți mesaje și simt liniște, pace și iubire. O să vorbim aici când o să simt că pot fi din nou cu voi”, a transmis Oana Roman pe InstaStory.

Mioara Roman a fost înmormântată la Cimitirul Reînvierea

Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, a murit la vârsta de 83 de ani, la azilul privat din Snagov. A murit în somn, în urma unui stop cardiorespirator. Născută Mioara Georgescu, ea ar fi împlinit 84 de ani pe 19 aprilie. Anunţul privind moartea Mioarei Roman a fost făcut pe Facebook de fiica sa cea mică, Oana Roman. Mioara Roman era jurnalist, fost pro­fesor de limbi orientale la Universitatea din București și om de radio. A fost înmormântată luni, 26 februarie, la cimitirul Reinvierea, din București.

 

Acasa

Recent Posts

M-am căsătorit la 42 de ani cu un preot care își îngropase deja două soții

Andrei s-a așezat în fotoliul de lângă fereastră, fără să-mi răspundă imediat. Ținea mâinile împreunate,…

52 de minute ago

Lasatul secului pe 14 noiembrie. Ce este bine sa faci inainte de apusul soarelui pentru sanatate, spor in casa si intelegere in familie

Sambata, 14 noiembrie 2026, credinciosii ortodocsi marcheaza Lasatul secului pentru Postul Craciunului. Este ultima zi…

58 de minute ago

😭😭Îndrăgita prezentatoare TV a murit! A pierdut lupta cu boala…

Lumea televiziunii americane este în doliu după ce jurnalista și prezentatoarea Liz Bonis a încetat…

6 ore ago

Un specialist în deratizare a tăiat peretele unei case din cauza unei ciocănitori, iar ce a început să curgă din interior a umplut opt saci menajeri mari

După mai bine de două decenii în domeniul controlului dăunătorilor, Nick Castro, proprietarul unei firme…

6 ore ago