Categories: Fără categorie

Ora de iarnă 2025. Gata, Comisia Europeană opreşte schimbarea orei: „Nu mai are niciun sens şi ne enervează pe toţi”

Comisia Europeană (CE) a apărat joi desfiinţarea schimbării orei, o măsură susţinută printr-o consultare populară, în timp ce europenii se pregătesc să treacă – în acest weekend – la ora de iarnă, relatează AFP.

Ora de iarnă 2025. Bruxellesul consideră că a venit timpul să se pună capăt schimbării orei. Trecerea din şase în şase luni la ora de iarnă sau de vară a fost introdusă în Europa în anii ’70, în vederea economisii de energie în toiul crizei petrolului.

Comisia Europeană a propus – încă din 2018 – abolirea acesteia, în urma unei consultări în întreaga Europă.

Atunci, 84% dintre participanţi – aproximativ patru milioane de persoane – s-au pronunţat în favoarea încetării folosirii acesteia, iar apoi Parlamentul European (PE) a dat undă verde măsurii.

Susţinătorii desfiinţării subliniază impactul negativ al schimbării orei în domeniul sănătăţii sau al accidentelor rutiere în schimbul unor economii de energie devenite modeste, din cauza generalizării iluminatului cu consum scăzut de energie.

Însă măsura nu a fost niciodată implementată, din cauza lipsei unui acord între Cei 27.

Cu ocazia trecerii la ora de iarnă, eurodeputaţii au repus subiectul pe tapet, într-o dezabtere în hemiciclul de la Strasbourg.

ACEST SISTEM ”NE ENERVEAZĂ PE TOŢI”

”A venit timpul să oprim în sfârşit schimbarea oei”, a pledat comisarul Transporturilor Apostolos Tzitzikostas, confirmând că Executivul european nu a abandonat lupta.

Acest sistem ”ne priveşte pe toţi, ne enervează pe cei mai mulţi dintre noi şi, aş spune şi mai mult, ne face rău”, în pofida faptului că ”nu mai genereză economii de energie”, a declarat el.

Comisia Europeană a comandat o nouă analiză, pentru a-şi susţine eforturile de abolire a schimbării orei.

Spania a lansat, la rândul său, un nou apel la suprimarea schimbării orei, într-o reuniune, luni, a miniştrilor Energiei.

Potrivit unei surse diplomatice europene, Polonia şi Finlanda au susţinut acest demers.

”Schimbarea orei de două ori pe an nu mai are niciun sens. Acest lucru abia dacă mai contribuie la ecomisirea de energie, însă are efecte negative asupra sănătăţii şi vieţii oamenilor”, a apărat pe X premierul spaniol Pedro Sanchez.

Acasa

Recent Posts

Doamne, ce moarte cruntă! A fost strivit de le…

Un bărbat de 65 de ani a murit după ce o căruță încărcată cu lemne…

o oră ago

CE MĂCEL! Printre victimele carnagiului de pe autostradă se numără și…

Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 12 morți în accidente în care au fost implicate…

2 ore ago

Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei

Văduva lui Gabi Stângău a dezvăluit că trăiește o nouă poveste de iubire, la mai…

2 ore ago

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie! Vestea cu care fosta concurentă de la „Puterea Dragostei” și-a surprins fanii

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie de iubitul ei. Fosta concurentă de la „Puterea…

3 ore ago

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie! Vestea cu care fosta concurentă de la „Puterea Dragostei” și-a surprins fanii

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie de iubitul ei. Fosta concurentă de la „Puterea…

3 ore ago