Categories: Fără categorie

Părintele Gheorghe Petrişor s-a dus la cele sfinte. Biserica a mai pierdut un duhovnic iubit de enoriaşi

Trupul neînsuflețit al Părintelui Gheorghe Petrişor va fi depus în biserica parohială din Galşa, Protopopiatul Lipova.

Părintele Gheorghe Petrişor, fost preot în Parohia Galşa, Protopopiatul Lipova, a încetat din viaţă.

„Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești” – transmite Arhiepiscopia Aradului.

Părintele Gheorghe Petrişor s-a născut la data de 16 august 1947, în satul Avram Iancu din județul Arad. A urmat școala primară în satul natal, apoi liceul seral în orașul Petru Groza (Bihor), iar Facultatea de Teologie la Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1976. S-a căsătorit în acelaşi an; a avut 5 copii: Adrian, Sebastian, Ciprian, Ioana și Violeta. A fost hirotonit preot în anul 1976 pentru Parohia Tăgădău, unde a slujit doi ani și jumătate, apoi a fost numit preot în Parohia Beliu, unde a slujit aproximativ 17 ani. Din anul 1993 a devenit preot paroh în satul Galșa până în noiembrie 2014, când a ieșit la pensie. A continuat să slujească în satul Galșa până în luna decembrie 2022, când starea de sănătate s-a agravat. A încetat din viață în ziua de marţi, 28 februarie 2023.

Acasa

Recent Posts

M-am căsătorit la 42 de ani cu un preot care își îngropase deja două soții

Andrei s-a așezat în fotoliul de lângă fereastră, fără să-mi răspundă imediat. Ținea mâinile împreunate,…

4 ore ago

Lasatul secului pe 14 noiembrie. Ce este bine sa faci inainte de apusul soarelui pentru sanatate, spor in casa si intelegere in familie

Sambata, 14 noiembrie 2026, credinciosii ortodocsi marcheaza Lasatul secului pentru Postul Craciunului. Este ultima zi…

4 ore ago

😭😭Îndrăgita prezentatoare TV a murit! A pierdut lupta cu boala…

Lumea televiziunii americane este în doliu după ce jurnalista și prezentatoarea Liz Bonis a încetat…

9 ore ago

Un specialist în deratizare a tăiat peretele unei case din cauza unei ciocănitori, iar ce a început să curgă din interior a umplut opt saci menajeri mari

După mai bine de două decenii în domeniul controlului dăunătorilor, Nick Castro, proprietarul unei firme…

9 ore ago