Categories: Fără categorie

Pensii 2022. Cât te costă să îți cumperi 6 ani de vechime în muncă

De la un an la altul, tot mai mulți români își plătesc vechimea în muncă. Sunt deja peste 14.000 de persoane care au vrut să se asigure că pot să iasă la pensie fără să piardă bani.

Intră în această categorie în special oameni care au lucrat în străinătate, la negru.

Bradu Negreanu a fost asistent medical și cercetător în România până în 2008, când s-a mutat în străinătate cu familia.

Bradu Negreanu, român stabilit în străinătate: „Am avut 13 ani de contribuții, după aceea am plecat în străinătate, contribui acolo, dar aș dori să am și pensia din România. Mai trebuie doi, dar nu mă mulțumesc cu pensia minimă.”

La fel ca Bradu Negreanu, cei interesați pot plăti contribuții la pensie între o lună și șase ani.

Contribuțiile sunt la nivelul salariului minim brut pe economie, de 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că oamenii dau lunar câte 638 de lei. Pentru 6 ani vor achita aproape 46.000 de lei.

Autoritățile nu au impus însă un plafon maxim, așa ca sunt și persoane care s-au angajat să vireze sume mai mari, în speranța că vor avea o pensie buna.

Femeie: „Am dorit să am o cotizaţie un pic mai mare, eu am un contract de colaborare, dar pe lângă contractual de colaborare , am dorit să mai am altceva în plus.”

Mare parte dintre cei care își plătesc anii lipsă sunt români care lucrează în străinătate sau chiar s-au stabilit în ţări ca Germania, Italia, Marea Britanie, Australia, Canada ori Statele Unite. Cele mai multe solicitări sunt pentru începutul anilor 2000.

Alina Frățică, șef Serviciu și Contribuții Sociale: „Au început să vină foarte mulți din străinătate. Procedura fiind și simplificată pentru că unii dintre ei nu mai aveau acte de identitate și atunci. În momentul acesta se acceptă și pașaportul sau permisul de ședere. Nu trebui să aibă neapărat domiciliul sau reședința în România ca să își încheie un anumit contract de asigurare.”

Potrivit datelor de la Casa de Pensii, din anul 2020 și până în prezent, peste 14.300 de români și-au cumpărat vechime în muncă, iar la bugetul statului s-au strâns aproximativ 150 de milioane de lei. Numai la casa de pensii a municipiului București, zilnic vin între 5 și 10 persoane, iar în total au fost încheiate aproape 2.000 de contracte, iar valoarea încasărilor se ridică la suma de aproape 23 de milioane de lei.

Acasa

Recent Posts

500 de lei în plus la pensie în decembrie 2026. Categoria de pensionari care primește bani mai mulți de la stat

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei vor primi, în luna…

2 ore ago

Tragedie pe „Drumul Morții”! Un bărbat și-a pierdut viața într-o depășire șocantă

Un accident groaznic a avut loc recent pe șoseaua din Banat, denumită „Drumul Morții”, unde…

2 ore ago

Șoc în Neamț: Subofițer ISU își ucide fosta iubită, apoi se sinucide într-o pădure

O tragedie cutremurătoare a avut loc în Neamț, unde un tânăr subofițer al Inspectoratului pentru…

4 ore ago

Tragedie Șocantă în Neamț: Subofițer ISU Își Ucide Fosta Iubită și Se Spânzură în Pădure

O crimă cutremurătoare a avut loc duminică seara în localitatea Barticești din Neamț, unde un…

4 ore ago