Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit despre presiunea tot mai mare asupra pensionarilor și a familiilor cu venituri mici. Declarațiile au fost făcute într-o emisiune, unde a abordat atât tema pensiilor, cât și situația angajaților din sectorul public. Oficialul a subliniat necesitatea unor măsuri clare și echilibrate. În același timp, a atras atenția asupra riscurilor unor decizii generale aplicate fără diferențiere.
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Florin Manole a declarat că pensiile trebuie să fie indexate începând cu data de 1 ianuarie 2027. Acesta a spus că nu există motive pentru care această măsură să nu fie aplicată.
„Diferența dintre România, anii 90 și acum, din mai multe puncte de vedere… De la 1 ianuarie 2027, pensiile trebuie să se indexeze și nu există niciun motiv pentru ca asta să nu se întâmple. E deja prea mult. Presiunea este foarte mare pe bugetele acestor familii sau acestor pensionari singuri. Este și motivul pentru care am adus și în spațiul public și în spațiul deciziei politice acest pachet de solidaritate prin care am încercat să compensăm parțial. Impactul inflației în bugetele acestor familii.”, a declarat Ministrul Muncii.
Ministrul a explicat că presiunea este foarte mare pentru familiile cu venituri mici sau pentru pensionarii singuri.
„Presiunea este foarte mare pe bugetele acestor familii sau acestor pensionari singuri. Este și motivul pentru care am adus și în spațiul public și în spațiul deciziei politice acest pachet de solidaritate prin care am încercat să compensăm parțial. Impactul inflației în bugetele acestor familii.”
În cadrul aceleiași intervenții, Florin Manole a vorbit și despre angajații din sectorul public, declarând că susține această categorie și respinge ideea unor reduceri generalizate de personal sau salarii.
Citește si: Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Ministrul a explicat că dezbaterea privind reducerea cheltuielilor bugetare este adesea simplificată și nu ține cont de diferențele dintre domenii. El a avertizat că aplicarea unor tăieri uniforme ar putea afecta sectoare importante.
„Unii dintre cei care lucrează în birouri lucrează cu informații clasificate, de exemplu… Și remunerația este corespunzătoare. Îmi pare rău poate o să fiu mai puțin conformist, dar eu sunt un apărător al bugetarilor din România. Faptul că sunt un apărător al bugetarilor nu înseamnă că sunt adversar al privatului. Vă dau un exemplu, pentru că avem în această perioadă această discuție despre tăierile din sistemul bugetar și toată lumea e fan a acestei idei. Eu nu. Nu, pentru că mi se pare complet greșit să tratăm toate instituțiile din toate domeniile în același mod. Să tăiem 10%.
De unde? De la sănătate? Eu nu aș tăia 10% de la sănătate niciodată, cheltuieli de personal. Să tăiem 10% cheltuieli de personal de la educație, Eu n-aș tăia niciodată. Revenind în curtea Ministerului Muncii, să tai 10% cheltuieli de personal de la Inspecția Muncii. Cum ar fi o inspecție a muncii cu 100% tăieri? Ăsta ar trebui să fie coșmarul mediului privat onest și cinstit, pentru că avem nevoie. Și pentru o economie sănătoasă avem nevoie de o inspecție a muncii eficientă și care să aibă oameni în teren.
Paznici ai sistemului, ca să zic așa. Deci, toată discuția asta împotriva bugetarilor este ceva ce am moștenit toxic și negativ de la Traian Băsescu. Ceva ce a devenit dintr-un discurs promovat, dintr-o parte a clasei politice. A devenit ceva mainstream, ceva generalizator, ceva fără tușe și fără diferențe. Și asta este greșit întotdeauna în legătură cu orice, pentru că întotdeauna există nuanțe, diferențe și tușe. Bugetarii din România sunt deseori subiectul propriului public, pe nedrept. Sigur că s-ar putea să existe domenii, nu le cunosc pe toate din toate ministerele. Unde să fie suprapopulare, unde să trebuiască să ajustăm. Poate să tăiem? Nu știu, nu vreau să fac ordin în curtea nimănui”, a declarat Ministrul Muncii.
Florin Manole a subliniat că este nevoie de o abordare diferențiată, bazată pe evaluări concrete, și nu pe decizii generale. De asemenea, el a mai precizat că instituțiile publice trebuie să funcționeze eficient, inclusiv pentru sprijinirea mediului privat, mai ales în domenii precum controlul muncii.
O tânără a povestit pe internet experiența tensionată pe care o trăiește de când locuiește…
Soțul a mințit-o pe soție și a plecat în vacanță cu amanta lui, fără să-și…
Pentru o clipă, Anna nu a fost sigură că vede cu adevărat ceea ce se…
La vârsta de 22 de ani, o tânără s-a căsătorit cu un bărbat care era…
Mulți cred că acneea rămâne în urmă odată cu adolescența. În realitate, tot mai mulți…
Victor Cornea a vorbit despre contribuția Andreei Bălan în cariera lui sportivă. Una dintre cele…