Categories: Fără categorie

Preotul Negoita: Cum se face corect o pomana pentru morti.

Preotul Paul Iulius Negoita ne spune despre pomenile care se fac pentru persoanele care au decedat.

„Mortii nu mananca, insa eu am scotocit firesc prin pachetele primite la diverse momente ceremoniale si nu cred ca sunt singurul.

Pe de alta parte si daca ar manca mortii, ar manca… foarte putin.

E minunat gestul de reface masa comuniunii cu cei plecati. Fizic ei nu sunt, dar spiritual ii simti.

Chiar daca uneori tristetea e inlocuita cu ceva mai multa veselie, pomenirea celui ce nu sta la masa are loc.

Istorii, clipe, amintiri, povesti. Toate au alt rost atunci cand sunt spuse intr-un cadru randuit.

Nu, in niciun caz aceste intalniri sau daruri nu sunt date sa indestuleze pe cineva, sau pentru ca cineva ar economisi un pranz acasa, ci, sunt, clipe ale unor intalniri spirituale, care se sting usor, dupa un ritm aproape natural.

Totusi, asa cum spuneam mai sus… daca ar manca cei ce nu mai sunt pe aici cu noi, ar manca foarte putin. Deci, fara fast, fara zgomot, fara cantitati, fara reguli numerice si cantitative, care sa inglodeze.

Putin, cu suflet si e destul!”, a scris preotul Paul Iulius Negoita pe site-ul sau – paulnegoita.ro.

Paul Iulius Negoita s-a nascut in anul 1975, la Vintila Voda, intr-o familie de intelectuali, tatal, Iulian Negoita preot, mama Anica, contabila. Este casatorit si are doi copii.

Paul Negoita a urmat cursurile gimnaziale la Scoala generala nr 1 din Buzau. In 1990 intra la Seminarul teologic Kerasie din Buzau dupa care frecventeaza Facultatea de Teologie Iustinian Patriarhul din Bucuresti.

Este, de asemenea, absolvent al Univeristatii de Medicina si Farmacie Carol Davila. Obtine titlu de doctor in Teologie al Universitatii Bucuresti, concomitent urmand diverse forme de studiu in Germania, Anglia, Irlanda de Nord, Islanda, Cipru.

Acasa

Recent Posts

Minodora, emoționată până la lacrimi! Ce a spus artista despre pierderea mamei sale: „Ar fi fain dacă ne-ar privi cei care nu mai sunt.”

Minodora se numără printre cele mai apreciate cântărețe din țara noastră. Din păcate, mama artistei…

6 ore ago

Doamne, ce moarte cruntă! A fost strivit de le…

Un bărbat de 65 de ani a murit după ce o căruță încărcată cu lemne…

8 ore ago

CE MĂCEL! Printre victimele carnagiului de pe autostradă se numără și…

Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 12 morți în accidente în care au fost implicate…

8 ore ago

Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei

Văduva lui Gabi Stângău a dezvăluit că trăiește o nouă poveste de iubire, la mai…

9 ore ago

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie! Vestea cu care fosta concurentă de la „Puterea Dragostei” și-a surprins fanii

Bianca Comănici a fost cerută în căsătorie de iubitul ei. Fosta concurentă de la „Puterea…

10 ore ago