Robert Lupu, bărbatul care a ucis-o cu sânge rece pe Teodora Marcu, a fost surprins de camerele de supraveghere la scurt timp după ce și-a pus în aplicare planul. Anchetatorii au descoperit ulterior detalii tulburătoare despre trecutul acestuia: Lupu, cunoscut și sub numele de „Wolf”, avea 49 de ani și fusese condamnat anterior pentru furt și proxenetism. Mai mult, era implicat în mai multe anchete penale aflate în desfășurare.
După ce a comis crima în plină stradă, în fața fiicei victimei de doar trei ani, Lupu a plecat de la locul faptei și s-a oprit într-un restaurant din apropiere, unde a consumat alcool. Potrivit informațiilor furnizate de Antena 3 CNN, bărbatul avea asupra sa două arme de foc, pentru care nu deținea permis legal.
Momentul în care Teodora Marcu, cunoscută publicului din apariția sa în emisiunea „Insula Iubirii”, a fost împușcată, a fost surprins de o cameră de supraveghere dintr-un complex rezidențial de lângă București. Tânăra, în vârstă de 22 de ani și însărcinată în ultimul trimestru, se afla în acel moment împreună cu verișoara sa și cu copiii acestora.
Potrivit jurnalistului de investigații Sorin Ovidiu Bălan, totul indică faptul că asasinatul a fost premeditat: „Avea o geantă de laptop, care nu atrage atenția. A tras trei gloanțe: două în zona pieptului și unul în abdomen. Psihologii consultanți spun că acea lovitură în burtă putea avea o semnificație simbolică legată de sarcină – voia să îi elimine fertilitatea.”
După ce a fugit, criminalul Robert Lupu a fost localizat de polițiști, dar înainte ca aceștia să-l rețină, s-a sinucis. Crima a cutremurat opinia publică, iar locul tragediei s-a transformat într-un altar improvizat, unde au fost aprinse zeci de lumânări.
Oana și Viorel Lis se confruntă cu o perioadă dificilă. Soția fostului primar a dezvăluit…
Grăbită să prindă avionul, o femeie de afaceri s-a milostivit de o femeie fără adăpost…
Compozitorul și profesorul Dan Bălan a încetat din viață pe 24 ianuarie 2026. Anunțul trist…
O femeie în vârstă, singură, a găzduit patru foști deținuți doar pentru o noapte, dar…
Senatul a adoptat miercuri o lege care obligă toate autoritățile și instituțiile publice să avertizeze…
Mulți români care au muncit înainte de 1990 nu știu că o parte din veniturile…