Categories: Fără categorie

România introduce „salariul minim european” de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim brut din România va crește și va ajunge astfel la peste 4.000 de lei. Mai exact, salariul minim brut va atinge pragul de 4.100 de lei, ceea ce va însemna un salariu net de aproximativ 2.450 de lei, față de 2.363 de lei cât este în prezent.

Salariul minim brut va fi actualizat anual

Potrivit ministrului muncii Simona Bucura-Oprescu, „ s alariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual în funcţie de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor şi distribuţia acestora, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional”.

Această majorare a venit ca urmare a transpunerii unei directive europene privind salariile minime adecvate în legislația națională.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 90 de voturi favorabile în Senat și a fost trimis spre aprobare la Camera Deputaților. 

Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câştigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele şi patronatele”, a mai declarat ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu, conform Fanatik.

TVA-ul ar putea crește în urma majorării salariului minim

Potrivit Observatornews.ro, vestea a fost primită cu bucurie în urmă cu câteva luni, atunci când se auzeau zvonuri referitoare la conceptul de „salariu minim european”.

Cu toate că majorarea salariului minim brut este văzută ca o măsură menită să aducă veniturile angajaților mai aproape de standardele europene, rămân îngrijorări legate de sustenabilitatea acestei măsuri.

Experții prevăd că Guvernul va fi forțat să ia măsuri fiscale pentru a susține această creștere, printre care se numără majorarea taxelor și impozitelor, inclusiv o posibilă creștere a TVA-ului la 25%.

Astfel, deși salariile vor crește, costul vieții ar putea să crească proporțional, ceea ce ar diminua impactul real asupra puterii de cumpărare a românilor.

Acasa

Recent Posts

Câștigător Asia Express, sezonul 9. Cine a plecat acasă cu trofeul de pe Drumul Mătăsii și cu marele premiul în valoare de 30.000 de euro

Câștigător Asia Express, sezonul 9. Cine sunt marii câștigători ai sezonului 9 Asia Express –…

o oră ago

Când intră pensiile în noiembrie 2026. Calendarul plăților

Când vor fi livrate pensiile în noiembrie 2026. Acestea vor ajunge cu întârziere la beneficiari…

o oră ago

BREAKING! Alina Apostol, românca închisă în China de 9 ani, va fi…

După aproape nouă ani petrecuți în închisorile din China, Alina Apostol ar putea avea parte…

o oră ago

Florin Piersic nu mai revine pe scenă. Ce a spus Medeea Marinescu despre starea de sănătate a actorului

Starea de sănătate a lui Florin Piersic nu îi mai permite, în prezent, să joace…

2 ore ago

Fotografia celebră care păcălește ochiul: Detaliul observat abia când oamenii au dat zoom

La prima vedere, fotografia pare să surprindă un moment simplu, atemporal: două siluete stând aproape…

2 ore ago