Categories: Fără categorie

Rugăciunea de seară a lui Arsenie Boca făcătoare de minuni

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșertăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție.

Amin.”

Acasa

Recent Posts

VIDEO Femeie condamnată la patru ani de închisoare, după ce a înșelat un spaniol. Românca i-a luat 400.000 de euro

Românca a fost condamnată la patru ani de închisoare, după ce instanța din Spania a…

50 de minute ago

Bani în plus pentru 2,8 milioane de pensionari, înainte de Crăciun. Cine primește 500 de lei în decembrie

Aproape 2.8 milioane de pensionari vor primi în luna decembrie a doua tranșă a ajutorului…

o oră ago

UCIȘI de ziua fiicei lor, chiar de fostul ginere. Criminalul, de 71 de ani, s-a…

Doi români, împușcați mortal în SUA de fostul ginere. Bărbatul s-ar fi sinucis după atac.…

3 ore ago

Cine este Cristina Petrovici, iubita lui Victor Ponta.

Cine este Cristina Petrovici, iubita lui Victor Ponta. E din Cluj, organizează primul turneu profesionist…

4 ore ago

Am venit pe ascuns la casa noastră de la țară pentru a afla ce îmi ascundea soțul meu de câteva luni

Am venit pe ascuns la casa noastră de la țară pentru a afla ce îmi…

4 ore ago