Noi reguli pentru buletinele românilor ar putea apărea în curând, astfel ca pe cartea de identitate să fie trecute mai multe informaţii, potrivit unui proiect de lege.
Pe lângă datele ce apar în prezent pe actele de identitate, respectiv numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, codul numeric personal, printre altele, va apărea atât grupa sanguină, cât și factorul Rh.
Informaţia apare într-un proiect de lege ce ar putea ajunge curând la primul vot din Parlament, cel al senatorilor, având raport favorabil.
Proiectul legislativ vizează modificarea OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale românilor, în sensul adăugării unor noi informații ce vor apărea pe buletine.
Mai exact, atât pe buletinul simplu, cât și pe cea electronic vor apărea, pe lângă datele din prezent, grupa sanguină și factorul Rh.
În prezent, legea stabilește că datele cu caracter personal înscrise pe cartea de identitate simplă sunt:
Potrivit ordonanței amintite, datele cu caracter personal care se înscriu pe cartea electronică de identitate sunt cele din lista de mai sus, în format electronic fiind înscrise:
Măsura este necesară, potrivit inițiatorilor, deoarece „cunoașterea de către personalul medical a grupei sanguine și a factorului Rh este esențială nu numai pentru victimele accidentelor rutiere, ci și în cazul bolnavilor cu diferite afecţiuni care se prezintă sau sunt aduși la unitățile de primiri urgenţe în stare de inconștienţă/ imposibilitate de colaborare sau chiar fără aparținători”, potrivit avocatnet.ro.
Pe rețelele sociale și în discuțiile de zi cu zi circulă adesea tot felul de…
Călin Georgescu ajunge în fața judecătorilor într-un dosar de înșelăciune. Fostul candidat la Preşedinţie Călin…
Daciana Șârbu pregătește un nou capitol pe plan profesional, de această dată în jurul unui…
Când vine vorba despre alimentația sănătoasă, unele ingrediente sunt adevărate comori pentru sănătate, iar cardamomul…
Cristina Chiriac, o solistă cunoscută în România, s-ar fi stins din viață. Una dintre colegele…
Mihai a lăsat foile pe masă și s-a uitat la mine de parcă nu mă…