Categories: Fără categorie

Sute de mii de elevi primesc vouchere sociale de 500 de lei. Cine și cum poate beneficia de acest ajutor de la stat

Un nou ajutor de stat a fost acordat pentru sute de mii de elevi din România. Astfel, copiii din familii defavorizate vor primi vouchere sociale în valoare de 500 de lei, pentru rechizite şi îmbrăcăminte. Iată cine beneficiază mai exact de acești bani și cum  intră în posesia  voucherelor!

  • Vouchere sociale pentru sute de mii de elevi
  • Cum beneficiezi de acest ajutor

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că peste 300 de mii de elevi și preșcolari din România vor beneficia de vouchere sociale în valoare de 5000 de lei. Ajutorul de stat este destinat copiilor care provin din medii defavorizate.

Vouchere sociale de 500 de lei pentru sute de mii de elevi din România

Cei 500 de lei sunt virați pe suport electronic (card), iar elevilor care au primit deja cardul li se vor transfera banii în această lună, potrivit datelor dintr-un comunicat de presă remis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). în cursul lunii octombrie, o să fie distribuite și încărcate cardurile pentru noii beneficiari.

Autoritățile au identificat, până acum, elevi eligibili în 10.115 unități de învățământ din țară pentru acordarea acestor vouchere sociale.

„Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului școlar un ajutor de 500 de lei pentru achiziționare de rechizite și haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creștere.

După cum știm, în România rata abandonului școlar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susține programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate.

Împreună cu Ministerul Educației, facem toate eforturile ca elevii incluși în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de școală”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Cine beneficiază de voucherele sociale de 500 de lei

Cei care vor primi vouchere sociale de 500 de lei sunt:

– copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);

– elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru depunerea cererilor

Aceste vouchere de 500 de lei se acordă la cererea unuia dintre părinții elevului. Documentul trebuie să fie înregistrat până la data de 10 septembrie la unitatea de învățământ la care elevul este înscris și trebuie să fie însoțit de adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022. Și cei care au deja card trebuie, trebuie să depună cerere, însoțită de adeverința de venit, iar documentul va fi semnat de același părinte care a depus cererea la începutul programului.

Pentru anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați a fost de 122 milioane de lei, pentru 245.000 elevi din familii defavorizate.

Acasa

Recent Posts

500 de lei în plus la pensie în decembrie 2026. Categoria de pensionari care primește bani mai mulți de la stat

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei vor primi, în luna…

12 ore ago

Tragedie pe „Drumul Morții”! Un bărbat și-a pierdut viața într-o depășire șocantă

Un accident groaznic a avut loc recent pe șoseaua din Banat, denumită „Drumul Morții”, unde…

13 ore ago

Șoc în Neamț: Subofițer ISU își ucide fosta iubită, apoi se sinucide într-o pădure

O tragedie cutremurătoare a avut loc în Neamț, unde un tânăr subofițer al Inspectoratului pentru…

15 ore ago

Tragedie Șocantă în Neamț: Subofițer ISU Își Ucide Fosta Iubită și Se Spânzură în Pădure

O crimă cutremurătoare a avut loc duminică seara în localitatea Barticești din Neamț, unde un…

15 ore ago