TRAGEDIE totală! Eliza Natanticu a făcut AVC… Vezi mai mult

Artista, cunoscută pentru energia ei scenică și pentru felul cald în care se conectează cu publicul, a povestit că încercările din acel an au venit pe fondul unei perioade marcate de pierdere și stres intens.

Un an de doliu și eforturi emoționale

Primăvara lui 2025 a adus pentru vedetă o lovitură dureroasă: decesul tatălui, actorul Alexandru Georgescu, la 76 de ani. Vestea a zguduit-o, iar lunile ce au urmat au fost dominate de gestionarea doliului și de încercarea de a rămâne prezentă în proiectele profesionale. În plan personal, sprijinul soțului, Cosmin Natanticu, a fost constant, însă povara emoțională a rămas apăsătoare.

Artista și-a descris trăirile cu sinceritate, subliniind că, dincolo de aparențe, perioada i-a pus la încercare echilibrul interior. Temperamentul ei optimist și efervescent a fost contrabalansat de un șir de zile grele, în care a învățat să-și acorde timp pentru vindecare și să ceară ajutor când corpul a început să trimită semnale insistente.

„Am avut un an foarte complicat anul trecut. A fost un an foarte greu, din punct de vedere emoțional, odată că a dispărut tatăl meu și odată că am avut parte de un AVC minor, dar o situație cu care nu m-am mai întâlnit și care m-a dat ușor peste cap. A fost greu de gestionat, mă bucur că am reușit să trec peste și am găsit soluții”

Cum a aflat diagnosticul: amețeală, suspiciune de burnout, CT

Episodul vascular a fost depistat întâmplător. Eliza a început să aibă stări de amețeală și o senzație generală de decuplare de la ritmul obișnuit. La început, a pus simptomele pe seama burnout-ului, o explicație frecventă când presiunea profesională și emoțională se combină. Decizia de a merge la investigații a adus însă răspunsul real.

Un computer tomograf (CT) a confirmat ceea ce nimeni nu își dorea: urmele unui AVC minor. Faptul că a ajuns rapid la medic a contat, iar diagnosticul clar a orientat-o către îngrijire adecvată și către schimbări necesare în ritmul zilnic.

„Am descoperit oricum întâmplător, pentru că această stare era o stare de amețeală, nu mă simțeam în apele mele și am crezut că e un burnout. (…) Am făcut un CT și, în urma acelui CT, am primit acest diagnostic”

Chiar dacă a fost vorba de un AVC minor, perspectiva s-a schimbat. În astfel de situații, ascultarea semnalelor corpului și prezentarea rapidă la specialist pot face diferența. Eliza a vorbit despre capacitatea de a-și ajusta programul, de a introduce pauze reale și de a reconstrui, treptat, o rutină orientată spre recuperare: mai mult somn, hidratare, atenție la episoadele de oboseală intensă.

La 36 de ani, un astfel de diagnostic pare neobișnuit, însă nu este imposibil. Factori precum stresul prelungit, vulnerabilitatea emoțională după o pierdere majoră și ritmul de lucru accelerat pot crea un context nefavorabil. Pentru Eliza, experiența a devenit un semnal de alarmă acceptat cu luciditate și transformat într-un demers de grijă de sine.

Mesajul ei public a fost unul de onestitate și de încurajare a verificărilor medicale atunci când apar simptomele „mici”, dar persistente, cum ar fi amețeala sau dezechilibrul. Fără dramatism, dar cu seriozitate, artista arată că prioritatea rămâne sănătatea, iar dragostea celor apropiați – în cazul ei, familia și soțul – poate deveni o resursă esențială în momentele dificile.