Fostul președinte Traian Băsescu a suferit o intervenție chirurgicală pe cord la Paris, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate familiei.
Informația referitoare la operație a fost difuzată și de Antena 3 și de mai multe publicații, între care Adevărul și Libertatea. Alte publicații au relatat că ar fi vorba de un control de rutină, legat de stenturile montate la inimă.
Traian Băsescu a fost văzut ultima dată la ceremonia de învestire a președintelui Nicușor Dan, din Parlament.
Doi foști președinți, Ion Iliescu și Traian Băsescu, au probleme grave de sănătate și se află în prezent în spital. Anul trecut, Traian Băsescu a fost internat în spital, la secția Boli Infecțioase, după ce medicii au stabilit că suferă de viroză pulmonară.
Traian Băsescu a mai fost tratat pentru afecțiuni cardiovasculare, medicii montându-i stenturi în 2006.
Nu este însă prima dată când fostul președinte se confruntă cu probleme de sănătate. În luna martie 2022, Traian Băsescu a ajuns la spital, la Bruxelles, după ce a suferit mai multe complicații medicale.
În septembrie 2007, Băsescu a fost operat la nivelul glandei tiroide. Intervenţia a fost una de rutină, fostul președinte fiind operat de o echipă de medici români la Spitalul Militar Central din Bucureşti.
Oana și Viorel Lis se confruntă cu o perioadă dificilă. Soția fostului primar a dezvăluit…
Grăbită să prindă avionul, o femeie de afaceri s-a milostivit de o femeie fără adăpost…
Compozitorul și profesorul Dan Bălan a încetat din viață pe 24 ianuarie 2026. Anunțul trist…
O femeie în vârstă, singură, a găzduit patru foști deținuți doar pentru o noapte, dar…
Senatul a adoptat miercuri o lege care obligă toate autoritățile și instituțiile publice să avertizeze…
Mulți români care au muncit înainte de 1990 nu știu că o parte din veniturile…