Trei huligani au atacat o fată lipsită de apărare, au încercat să o jefuiască și erau convinși că în fața lor se află doar o victimă speriată și neajutorată: dar nici măcar nu își puteau imagina ce avea să se întâmple peste un minut

Trei huligani au atacat o fată lipsită de apărare, au încercat să o jefuiască și erau convinși că în fața lor se află doar o victimă speriată și neajutorată: dar nici măcar nu își puteau imagina ce avea să se întâmple peste un minut 😱😨

Au atacat o neajutorată? Asta credeau ei.

Dimineața în parc era liniștită și caldă. Veronica își terminase alergarea, s-a oprit lângă o alee laterală și încerca să-și recapete respirația. Antrenamentul fusese greu, dar plăcut. Părul prins într-o coadă înaltă, un lanț subțire de aur la gât și un ceas sport la mână. Îi plăceau acele rare zile libere când putea pur și simplu să fie singură.

Aleea era aproape goală. Aerul umed după ploaia de noapte mirosea a frunze și prospețime. Veronica se pregătea deja să plece când, brusc, în spatele ei au răsunat motoare.

Trei motociclete au apărut din curbă și s-au oprit chiar în fața ei. Din ele au coborât trei băieți musculoși. Treninguri ieftine, tatuaje pe brațe și gât, zâmbete obraznice.

Liderul a făcut un pas înainte și a privit-o din cap până în picioare.

— Ei bine, frumoaso, te plimbi singură? — a spus el cu un zâmbet batjocoritor.

— Telefonul e probabil scump, nu? Dă-l aici, să nu-l spargi.

Veronica a tăcut. Fața ei era serioasă, dar în ochi i se vedea tensiunea.

Al doilea tip a ocolit-o pe lateral.

— Uite ce stilată e. Ceas bun. Lanțul strălucește. Se vede că avem ce lua.

— Nu tremura, vom fi atenți, — a adăugat al treilea, râzând încet.

Stăteau prea aproape, blocându-i drumul.

— Înțelegi că aici nu ai de unde să aștepți ajutor, nu? — a spus liderul. — Ne dai totul liniștit și îți vezi de drum.

— Și dacă nu? — a întrebat Veronica calm, încercând să nu-i tremure vocea.

Băieții s-au privit între ei.

— Atunci va fi neplăcut, — a răspuns unul dintre ei. — Nu ne place când cineva ne contrazice.

Râdeau, vorbeau între ei, discutau despre telefonul ei, adidași, lanț. Unul chiar a întins mâna spre umărul ei, de parcă testa cât de speriată era.

Pentru ei, era doar o femeie singură și neajutorată după antrenament.

Dar nu știau ce avea să se întâmple peste un minut. 😱😨

Liderul a mai făcut un pas și s-a aplecat spre ea.

— Ei bine, dai de bunăvoie sau trebuie să explicăm?

Veronica l-a privit atent. Nici țipete, nici panică. Doar tensiune în ochi și o concentrare rece.

— Chiar credeți că este o idee bună? — a întrebat ea încet.

Băieții s-au privit și au râs.

— Ați auzit? Ne sperie.

— Fetițo, tu știi cu cine vorbești?

— Nu e nimeni aici. Doar noi și tu.

Deodată, Veronica a zâmbit.

— Exact. Doar voi și eu.

Unul dintre ei a încremenit.

— Pentru că nici nu vă imaginați în ce v-ați băgat, — a răspuns ea.

Liderul, iritat, a făcut un pas înainte.

— Termină cu teatrul. Telefonul și lanțul. Acum.

Și în acel moment, din curbă, din umbra copacilor, au apărut încet doi bărbați masivi. Erau bodyguarzii ei. Înalți, îmbrăcați în negru, cu fețe reci. Se mișcau calm, fără grabă, dar în mersul lor se simțea forța.

Huliganii nici nu bănuiau că tocmai încercaseră să jefuiască fiica unuia dintre cei mai bogați oameni.

Băieții s-au întors.

— Cine mai sunt și ăștia?

Unul dintre bodyguarzi s-a apropiat și a spus scurt:

Veronica nici măcar nu s-a întors.

— Nu mai sunt, — a răspuns ea calm.

Zâmbetele au dispărut de pe fețele băieților.