Press "Enter" to skip to content

ULTIMA ORA! Klaus Iohannis anunta carantina totala in Romania: Masuri fara precedent. Restictiile intra in vigoare incepand cu data de 25 martie

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, marti, ca recomandarile in cazul epidemiei de coronavirus devin obligatii si ca Armata se va alatura fortelor de ordine in aceasta perioada.

Seful statului a precizat ca va fi folosita si Armata pentru a gestiona si mai bine situatiile aparute in teren.

Restictiile vor intra in vigoare incepand de miercuri, precizeaza stirileprotv.ro.

“Am convenit ca este nevoie de masuri suplimentare pentru a fi in situatia sa ingradim, sa incetinim raspandirea infectiei. Astfel, se vor introduce noi restrictii de circulatie si noi restrictii pentru romani in sensul ca ce a fost pana acum o recomandare devine o obligatie”, a spus presedintele Iohannis.

Armata va suplimenta personalul de ordine publica prezent pe strazi in contextul restrictiilor pentru limitarea transmiterii COVID-19.

“Am convenit sa folosim si Armata pentru a gestiona mai bine situatiile create in teren. In acest fel, Armata va pune la dispozitie personal care va veni sa suplimenteze fortele de ordine publica, Jandarmerie si Politie”, a spus seful statului la finalul unei sedinte cu premierul Ludovic Orban, cu ministrii de Interne, al Sanatatii si al Apararii.

El a adaugat ca noile restrictii vor fi prevazute intr-o ordonanta militara, care va fi finalizata marti. Restrictiile intra in vigoare de miercuri.

Seful statului a avut, la Palatul Cotroceni, o sedinta de evaluare si prezentare a masurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. La discutii au participat prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, si ministrul Sanatatii, Victor Costache, informeaza Administratia Prezidentiala.

Declaratiile presedintelui Klaus Iohannis:

”Buna ziua!

Tocmai am incheiat o sedinta de lucru pe care am convocat-o. Au participat, impreuna cu mine, Prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul de Interne, ministrul Sanatatii si ministrul Apararii.

Impreuna am evaluat situatia care, dupa cum stim cu totii, devine din ce in ce mai complexa, situatia creata, evident, de epidemia de coronavirus.

Am discutat impreuna masurile suplimentare care se cer luate in aceasta perioada si pot sa va spun in acest moment ca am convenit ca este nevoie de masuri suplimentare pentru a fi in situatia sa ingradim, sa incetinim raspandirea infectiei.

Astfel, se vor introduce noi restrictii de circulatie si noi restrictii pentru romani, in sensul ca ce a fost pana acum o recomandare devine obligatie, dupa principiul „stam acasa”.

Evident ca oamenii pot iesi ca sa mearga la serviciu si sa se intoarca de la serviciu, sa iasa sa isi faca cumparaturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Insa aceste restrictii devin obligatii!

Am convenit totodata ca in aceasta perioada sa pregatim pentru persoanele care sunt in carantina sau in izolare masuri de supraveghere electronica, fiindca este absoluta nevoie ca aceste masuri sa fie respectate integral.

In afara de aceste chestiuni, am convenit sa folosim si Armata, pentru a gestiona mai bine situatiile create in teren. In acest fel, Armata va pune la dispozitie personal care va veni sa suplimenteze fortele de ordine publica, Jandarmerie si Politie.

Un punct foarte special, tin neaparat sa-l mai mentionez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident ca avem nevoie de masuri speciale, dar si de restrictii speciale. Si, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restrictii speciale, in sensul ca vor trebui, in interesul lor propriu, sa stea practic tot timpul acasa.

Am discutat si alte masuri care se cer luate, fie prin Ordonante de urgenta ale Guvernului, fie prin Hotarari ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restrictii, pe care tocmai le-am mentionat, vor fi prelucrate in cursul zilei de astazi intr-o ordonanta militara, ordonanta militara care se va finaliza pana la sfarsitul acestei zile. Si restrictiile, dragi romani, vor intra in vigoare incepand de maine. Va multumesc!”

De asemenea, de la ora 14,00, seful statului participa la o videoconferinta cu managerii de spitale, cu premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sanatatii, Victor Costache, ministrul Apararii Nationale, Nicolae Ciuca, si cu ministrul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Lucian Bode.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *