Categories: Fără categorie

Un bărbat a murit în Lugoj în timp ce-și ducea acasă fiul decedat

Caz cutremurător în Timiș, unde un cetățean bulgar a murit în timp ce-și ducea acasă, să-l înmormânteze, pe fiul său decedat.

Incidentul de un tragism rar întâlnit a avut loc pe șoseaua de centură a Lugojului, în ciuda eforturilor depuse de mai multe echipaje de salvare chemate la fața locului, dar și a intervenției unor studenți la medicină aflați în trafic, scrie Lugoj Info.

Bărbatul în vârstă de 66 de ani, cetățean bulgar, se afla într-o mașină ce făcea parte dintr-un convoi funerar și transporta acasă sicriul fiului său în vârstă de 35 de ani, decedat în străinătate.

Omul le-a spus celor din convoi că se simte rău, astfel că mașinile din coloană au tras pe dreapta, așteptând echipajele de salvare.

Doborât de oboseală și durere

Între timp, câțiva studenți la medicină, aflați în trafic, au oprit și i-au acordat bărbatului primul ajutor, iar manevrele de resuscitare au continuat atât în ambulanță, cât și la spital.

Medicii au trebuit însă să constate decesul, după aproape 4 ore de eforturi disperate de a-l menține în viață.

Apropiații bărbatului spun că drumul lung și mai ales durerea de a-și vedea și duce acasă fiul mort l-au doborât, iar inima i-a cedat, cel mai probabil în urma unui infarct.

Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști și dus la morga spitalului din Lugoj, unde urmează să se stabilească din ce cauză a murit bărbatul.

Acasa

Recent Posts

Tragedie în Bistrița-Năsăud! A murit fostul primar Ștefan Sângeorzan, chiar în ziua aniversării soției sale

Un mare regret a cuprins comunitatea din Bistrița-Năsăud. Ștefan Sângeorzan, fostul primar al comunei Feldru,…

4 ore ago

Prințul a anunțat că se va căsători cu fata care va reuși să treacă printr-un cerc de foc fără să sufere nicio arsură

Prințul a anunțat că se va căsători cu fata care va reuși să treacă printr-un…

4 ore ago

ȘOC MONDIAL! Vladimir Putin a ordonat asasinarea lui T…

Gari Kasparov, fostul campion mondial la șah și cunoscut opozant al lui Vladimir Putin, a…

5 ore ago

„Organele interne sunt…” Andreea Marin a ajuns de urgență la spital. Fiica ei…

Andreea Marin a fost supusă recent unei intervenții. Ce s-a întâmplat? Andreea Marin este mereu…

6 ore ago