Categories: Fără categorie

Un nou accident aviatic în India. Toate persoanele aflate la bord au murit

Un nou accident aviatic a avut loc duminică dimineață, în India. De data aceasta, toate persoanele aflate la bord au murit.

Un nou accident aviatic în India. Un elicopter care transporta pelerini s-a prăbușit duminică dimineață în apropierea localității Kedarnath, în statul nordic Uttarakhand.

Potrivit primelor informații, toate cele șapte persoane aflate la bordul elicopterului au murit. Noua tragedie aviatică s-a produs la doar trei zile după un alt dezastru aerian, petrecut la Ahmedabad, și vine să adâncească îngrijorarea privind siguranța zborurilor interne din regiune.

Potrivit primelor informații, principala cauză luată în calcul de autorități este vremea nefavorabilă. Condițiile meteo dificile din zonă, caracterizate de ceață densă și vânturi puternice, ar fi contribuit la pierderea controlului asupra aparatului de zbor.

Echipele de intervenție au ajuns rapid la locul tragediei, însă nu s-au înregistrat supraviețuitori. Operațiunile de recuperare sunt în desfășurare, iar o anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele prăbușirii.

Reamintim că un avion de pasageri care zbura din India spre Londra s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare. La bord erau 242 de oameni. Unul singur a supraviețuit, în condiții aproape incredibile. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani.

De pe patul de spital, el a precizat pentru presa locală că este cetățean britanic și călătorea în Marea Britanie împreună cu fratele său, după ce și își vizitase familia în India. Potrivit Poliției din India, Ramesh Viswashkumar a scăpat cu viață pentru că ar fi sărit din avion prin ieșirea de urgență!

Acasa

Recent Posts

Starea de sănătate a lui Viorel Lis, din ce în ce mai îngrijorătoare. Dezvăluirile făcute de Oana Lis

Oana și Viorel Lis se confruntă cu o perioadă dificilă. Soția fostului primar a dezvăluit…

o oră ago

A murit Dan Bălan. Lumea muzicii din România este în doliu

Compozitorul și profesorul Dan Bălan a încetat din viață pe 24 ianuarie 2026. Anunțul trist…

2 ore ago

Toți românii trebuie să știe! Actele de identitate…

Senatul a adoptat miercuri o lege care obligă toate autoritățile și instituțiile publice să avertizeze…

2 ore ago

Poți primi o pensie mai mare dacă ai lucrat înainte de 1990! Verifică aceste documente care îți pot schimba venitul lunar

Mulți români care au muncit înainte de 1990 nu știu că o parte din veniturile…

2 ore ago