Categories: Fără categorie

Vestea zilei despre Visarion Alexa! Detaliul incredibil despre ce făcea părintele

Visarion Alexa este așteptat, din nou, la Parchetul General, pentru a se supune percheziției informatice făcute de anchetatori. Acesta trebuie să fie de față atunci când procurorii îi verifică telefonul.

După ce le agresa sexual, le chema la spovedit

Anchetatorii vor să recupereze dialogurile pe care Visarion Alexa le-a purtat pe Telegram cu victimele. În acele conversații, el insista să le vadă din nou și le chema pe femei la spovedanie.

Potrivit unor surse citate de stirileprotv.ro, preotul Visarion Alexa vorbea cu victimele sale pe Telegram, o aplicație rusească mai greu de interceptat. În acele conversații, Preotul le chema pe femei la spovedanie după ce le agresase sexual.

Trebuie menționat că preotul a recunoscut de două ori acuzațiile care i se aduc, o dată în fața polițiștilor, iar a doua oară în fața șefilor săi de la Patriarhie.

Pe lângă femeia care l-a acuzat inițial de abuz sexual au mai apărut, între timp, alte cinci plângeri asemănătoare instrumentate și investigate în acest moment de polițiștii Secției 20.

Visarion Alexa, declarații controversate despre soția sa 

În altă ordine de idei, amintim că părintele Visarion Alexa a fost invitat în 2019 să le vorbească tinerilor în cadrul „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova”, care a avut loc la Iași. Acolo, a spus niște vorbe care atunci au trecut neobservate, dar acum capătă o cu totul altă însemnătate.

„Am trei fete. Patru, cu tot cu soția mea. Fac o paranteză, pentru că dacă ele își lasă codițe și ieșim împreună pe stradă, eu cu bărboiul ăsta, lumea zice că le-am răpit, săracele. Deși are 40 de ani, soția mea arată ca o puștoaică de 18 ani”, a povestit Visarion Alexa în prelegerea sa, intitulată „Curs de supraviețuire urbană”.

Mai mult, în timp ce spunea aceste lucruri, ar fi privit insistent o persoană din public, dar care nu era soția sa, conform informațiilor publicate de Impact.

În momentul de față, preotul Visarion Alexa este anchetat de procurori pentru agresiune sexuală după ce o enoriașă, o doctoriță în vârstă de 37 de ani, a depus plângere la poliție împotriva sa. Incidentul a avut loc în timpul unei spovedanii la biserica la care acesta slujea.

Preotul a recunoscut acuzațiile și a fost pus sub control judiciar, iar ulterior plasat în arest la domiciliu. După ce acest scandal a ieșit la iveală, au apărut multe alte femei care au mărturisit că au fost agresate sexual de către Visarion Alexa.

Amintim că Visarion Alexa era popular în rândul enoriașilor, fiind cunoscut chiar și în mediul online.

Acasa

Recent Posts

Cardul de sănătate se transformă în octombrie! Ce trebuie să faci pentru a nu rămâne fără acces la servicii medicale

Începând din luna octombrie, cardul de sănătate din România va trece printr-o serie de modificări…

3 ore ago

Atenție, români! Cardul de sănătate NU se schimbă obligatoriu în octombrie – Ce trebuie să știi neapărat

Din luna octombrie, sistemul cardurilor de sănătate din România va suferi modificări importante, însă acest…

3 ore ago

Cardul de sănătate se schimbă în octombrie! Află ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără servicii medicale

Din luna octombrie, cardul național de sănătate va suferi modificări importante în modul de funcționare,…

3 ore ago

😳💣 Constantin Enceanu, mărturisire dureroasă despre propria fiică! „Mi-a reproșat că…

Îndrăgitul artist a făcut o mărturisire emoționantă despre familia lui, dar mai ales despre fiica…

3 ore ago

😢💣 Liliana Ruse, de nerecunoscut în plină luptă cu cancerul! Jurnalista s-a fotografiat fără p…

Momente dificile pentru jurnalista Liliana Ruse, după ce a mărturisit că se confruntă cu cancerul.…

3 ore ago

Ilie Datcu a murit la 89 de ani. Fostul portar al lui Dinamo și Fenerbahçe era nașul lui Răzvan Lucescu

Fostul mare portar român Ilie Datcu a încetat din viață la vârsta de 89 de…

3 ore ago