În 2020, Curtea Constituțională a decis că premierul demis prin moțiune de cenzură de Parlament poate fi numit din nou în funcție, dacă sunt îndeplinite trei condiții.
Explicația a fost dată de Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL. Acesta a susținut că, în urma deciziei adoptate de Curtea Constituțională, Ilie Bolojan, premier demis prin moțiune de cenzură de Parlament, poate fi desemnat în funcție dacă sunt îndeplinite trei condiții.
Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Gabriel Andronache a explicat că Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou în funcția de prim-ministru dacă sunt îndeplinite trei condiții, potrivit deciziei date de Curtea Constituțională în 2020.
Pentru ca Ilie Bolojan să redevină premierul României, după ce Guvernul pe care l-a condus a căzut prin moțiune de cenzură, acesta trebuie să fie desemnat de Nicușor Dan, dacă „ președintele României nu urmărește să provoace alegeri anticipate”.
A doua condiție este ca premierul demis să obțină o „nouă majoritate parlamentară care să nu fie formată din aceleași partide care formau majoritatea înainte de moțiunea de cenzură”.
A treia condiție este ca „desemnarea aceluiași candidat să nu fie imediată moțiunii de cenzură, adică „să treacă o perioadă rezonabilă de timp” de la data moțiunii de cenzură”.
„Decizia Curții Constituționale din 2020 este foarte clară. Premierul demis prin moțiune de cenzură poate fi din nou desemnat să formeze Guvernul, dacă:
– Președintele României nu urmărește să provoace alegeri anticipate, prin desemnarea aceluiași candidat (fost premier). Nu suntem în acest scenariu. Condiție îndeplinită;
– Candidatul desemnat (fostul premier) coagulează o nouă majoritate parlamentară care să nu fie formată din aceleași partide care formau majoritatea înainte de moțiunea de cenzură. Condiție îndeplinită deoarece PNL a adoptat o decizie că exclude o nouă coaliție cu PSD;
– desemnarea aceluiași candidat să nu fie imediată moțiunii de cenzură, adică „să treacă o perioadă rezonabilă de timp” de la data moțiunii de cenzură, în care opinia Parlamentului să se poată modifica cu privire la fostul Prim-Ministru; și această condiție este pe cale a se împlini.
Concluzie- nu există impedimente constituționale pentru desemnarea Președintelui PNL drept candidat pentru funcția de Prim-Ministru”, se arată în explicația oferită de Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL.
Adrian Șcrab, în vârstă de 45 de ani, din Lețcani, lucra la o fabrică din…
Prima reacție a lui Culiță Sterp, după ce a aflat că sora lui va aduce…
Un accident rutier grav s-a produs miercuri, 9 septembrie, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Un…
Costeluș de la Clejani, cunoscut pe TikTok și în mediul online, a murit sâmbătă, 5…
Rusia a lansat un atac la scară largă asupra Kievului și a regiunii înconjurătoare în…
Moldo și Kira se bucură de următoarea etapă a relației lor amoroase, după finalizarea sezonului…