Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

😭❗DOAMNE! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Ancăi Pandrea s-…

Au apărut primele imagini de la înmormântarea Ancăi Pandrea. Actrița a fost condusă pe ultimul drum joi, 3 septembrie, la Cimitirul Sfânta Vineri din București.

Au apărut primele imagini de la înmormântarea Ancăi Pandrea, care a fost condusă pe ultimul drum joi, 3 septembrie, la Cimitirul Sfânta Vineri din București. La ceremonia de înmormântare au participat membri ai familiei, prieteni, dar și actori cunoscuți care au dorit să îi aducă un ultim omagiu. Zeci de coroane și sute de flori au acoperit mormântul actriței, în locul în care se află și cavoul familiei. Tot acolo își doarme somnul de veci și Iurie Darie, marea iubire a Ancăi Pandrea, alături de care actrița și-a petrecut mai multe decenii.

Anca Pandrea a fost înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri
Anca Pandrea a fost înmormântată joi, 3 septembrie, la Cimitirul Sfânta Vineri din București. Actrița se odihnește acum în cavoul familiei, același loc în care a fost îngropat și cunoscutul actor Iurie Darie.

La înmormântare au luat parte membri ai familiei și prieteni, dar și actori cunoscuți, care au dorit să o conducă pe ultimul drum.

Potrivit primelor imagini publicate de wowbiz.ro, de la ceremonia de înmormântare au fost prezenți inclusiv sora și nepotul artistei.

Sora Ancăi Pandrea împreună cu nepotul

Anca Pandrea s-a stins din viață pe 31 august, la vârsta de 80 de ani, după o lungă suferință. Actrița suferea de cancer și fusese diagnosticată cu insuficiență cardiacă și respiratorie.

De-a lungul anilor, Anca Pandrea a vorbit în repetate rânduri despre dorul pe care îl purta lui Iurie Darie, cel care i-a fost partener de viață timp de mai multe decenii, legătura dintre ei fiind una strânsă și dincolo de moarte.

Ingrid, prietena Ancăi Pandrea devastată de durere

În luna martie a acestui an, Anca Pandrea a mers la mormântul lui Iurie Darie, cu șampanie și tort, pentru a sărbători ziua de naștere a celui pe care l-a considerat marea sa iubire.

Anca Pandrea era dependentă de oxigen
În luna martie, Anca Pandrea a vorbit despre starea sa de sănătate și despre felul în care încerca să se bucure de fiecare zi.

Deși era dependentă permanent de oxigen, actrița spunea că acest lucru nu a împiedicat-o să ajungă la mormântul lui Iurie Darie.

„Sunt dependentă de oxigen, în permanență. Dar este cineva acolo, care se numește Iurie Darie, și Georgeta, măicuța mea, și mă susțin. Nu am făcut efort să vin, niciodată nu va fi un efort. Am venit cu dragoste”, declara actrița în luna martie pentru wowbiz.ro.

Anca Pandrea își dorea să poată reveni pe scenă, însă era conștientă că problemele de sănătate și aparatul de oxigen o țineau în loc și făceau dificil acest lucru.

„De putut pot să mai joc, dar problema oxigenului… e o problemă să stai cu firul. N-ai cum”, spunea actrița.

Joi, 3 septembrie, Anca Pandrea a fost condusă pe ultimul drum în același loc în care se află și omul pe care l-a considerat marea sa iubire și alături de care își va dormi, de acum, somnul de veci.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *